Prezentatorul noului show de la Kanal D a revenit în forţă pe sticlă şi îmbină utilul cu plăcutul.
Kanal d şi Cosmin Cernat au tras lozul câştigător cu emisiunea-concurs Exatlon, show la care concurenţi cu nume sonore sau oameni obişnuiţi îşi testează limitele pentru marele premiu de 100.000 de euro şi care a adus audienţe uriaşe postului patronat de turci.
El şi-a negociat bine termenii contractului, dacă luăm în calcul că se află în Republica Dominicană, de aproape două luni, acolo unde se filmează emisiunea, împreună cu soţia şi copiii.
Dupa Sărbatorile petrecute în Canada, acolo unde a ales să traiască, Cosmin Cernat a mers direct în Republica Dominicană, pentru a intra în spiritul reality-ului pe care îl prezintă din 7 ianuarie, la Kanal D. A fost extrem de fericit că a scăpat de clima friguroasă din Edmonton, orașul în care locuiește, iar soţia şi copiii celor doi au primit vestea cu şi mai mare bucurie, căci omul de televiziune şi-a luat familia cu el. Cernat are două fiice, Ayana şi Maya, a căror mamă este fosta campioană mondială la atletism Monica Iagăr, iar Mădălina are un fiu tot dintr-o căsnicie eşuată, primul ei soţ fiind fiul celebrului om de televiziune Dumitru Moroşanu.
Mădălina Cernat, soţia prezentatorului de la Exatlon, este antrenor de fitness în Canada, iar pe plajele din Republica Dominicană a avut tot timpul să-şi etaleze corpul frumos lucrat la sală. De altfel, blonda a fost cea care şi-a dat soţul de gol cu imagini din paradisul exotic unde au loc filmările. Aşa se face că în timp ce Cosmin Cernat este în focurile competiţiei alături de concurenţi, soţia şi copiii profită de fiecare zi cu soare, într-o vacanţă de vis.
Mădălina şi Cosmin s-au cunoscut în 2007, iar după divorţul prezentatorului din 2009, cei doi au decis să se căsătorească. Au făcut acest pas în mare secret în 2011 şi de atunci sunt nedespărţiţi. Mădălina este cea care l-a determinat pe Cosmin sa-si schimbe stilul de viaţă şi să ducă o viaţă cumpătată, cu dietă şi mult sport.
“Am slăbit în jur de 12 kilograme, am vrut să ajung la greutatea pe care o aveam când făceam baschet. Acum fac antrenamentele pentru tonus şi definire musculară, merg la sală câte 90 de minute, de şase ori pe săptămână. Am un plan de antrenament care include cardio, antrenamente de forţă, de mobilitate, de refacere. Nu poţi avea rezultate bune fără un profesor personal, iar eu având unul acasă, pe soţia mea, m-am gândit să-l folosesc. Oricum, sunt foarte mulţumit de noua mea imagine, Mădălina îmi spune că arăt ca un actor de la Hollywood”, declara Cosmin Cernat pentru Click!
Proiectul USR care i-ar scuti pe angajații bolnavi de drumuri și birocrație, respins de PSD și PNL
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
ANUNȚ Primăria comunei Mihai Eminescu privind măsurile pentru curățenia publică din luna aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Ziua Poliției la Botoșani cu mascați și o nouă achiziție care i-a „cucerit” pe copii – VIDEO
Oana Sava
Mar 25, 2025
Polițiști de la Botoșani avansați în grad de ziua lor
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile