Cadrele didactice de la Grădința ,,Licurici” Botoșani împreună cu reprezentanți ai Biroului Rutier Botoşani, agent principal Anton Dragoş şi agent principal Bălăucă Bogdan ,au desfășurat astăzi o activitate de informare a copiilor care a vizat educația rutieră, cunoașterea pericolelor și respectarea regulilor de prevenire ale acestora de către preșcolari, toate acestea în cadrul proiectului educațional ,,Hai corect să circulăm, viața să ne-o protejăm”
Agenţii rutieri i-au angrenat pe preșcolari în activități prin intermediul cărora să își însușească o conduită preventivă în trafic. Cei mici au fost învăţaţi cum să traverseze strada în siguranţă, care sunt regulile de circulație atunci când sunt pe role sau biciclete, unde este locul lor în automobil, precum și alte noțiuni de educație rutieră necesare acestei categorii de vârstă. Polițiști rutieri au precizat că nu numai cunoașterea, dar obligatoriu este și respectarea de către copii a normelor și regulilor de circulație pentru a-i proteja în calitate de pieton sau pasager.
Agenţii rutieri care a venit în mijlocul copiilor le-au vorbit de asemenea și despre costumația agentului de circulaţie, despre regulile și normele de circulație, despre anumite evenimente care se întâmplă cu copiii care nu respectă regulile de circulație. De asemenea, alegerea în mod corespunzător a locurilor de joacă cu mingea, cu rolele, ori plimbarea cu bicicleta micșorează riscul de accidente și sporește siguranța tuturor participanților la traficul rutier. Agenţii rutieri au învăţat preșcolarii să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea grădiniţei etc.), deplasarea trebuie realizată doar pe trotuar, iar pe drumurile unde nu există trotuare, să se circule întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului. Totodată, poliţiştii l-au explicat semnificaţia indicatoarelor rutiere şi a culorilor semaforului.
Prin astfel de activităţi, spun oamenii legii, se doreşte conştientizarea necesităţii formării încă de la o vârstă fragedă a unui comportament rutier responsabil. În încheiere copiii au spus poezii pe teme de circulație , au interpretat cântece ,au desfășurat un concurs pe teme de circulație și au făcut poze cu agenţii de circulație, fiind foarte încântați de această întâlnire.
,,Am organizat această întâlnire considerând că educaţia rutieră a celor mici este una din priorităţile cadrelor didactice, dar și unul dintre obiectivele poliţiştilor de prevenire a evenimentelor rutiere. Prin lecţiile desfăşurate la grupe, jocuri, concursuri cu tematică rutieră, poliţiştii sunt implicaţi în viaţa micilor pietoni de azi, viitorii biciclişti şi şoferi de mâine, în timp ce cadrele didactice au menirea de a-i educa pe copii în acest sens. Copiilor nu trebuie să le fie frică de stradă. Datoria noastră, a cadrelor didactice este să-i învăţăm acest lucru. Trebuie să-i învăţăm că strada nu este loc de joacă şi să le explicăm ce consecinţe poate avea o clipă de neatenţie. De asemenea, trebuie să le formăm sentimente de respect şi de admiraţie faţă de poliţişti şi să - i facem să înţeleagă că poliţistul este un prieten care veghează asupra liniştii şi siguranţei noastre”.- spune prof. Nela Miron coordonator de structură.
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024