Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, a inaugurat ieri primele zboruri pe ruta Londra (Luton) – Suceava şi retur, anunță Monitorul de Suceava.
Aeronava care a aterizat ieri seara la Suceava a venit plină de pasageri, fiind ocupate 173 din cele 180 de locuri. Şi cursa aeriană Suceava – Londra a decolat cu nu mai puţin de 176 de pasageri la bord. Pasagerii care au aterizat la Suceava au avut surpriza de a fi aşteptaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi de directorul aeroportului, Ioan Măriuţa, fiecare dintre ei primind câte o şapcă pe care scrie mesajul „Hai în Bucovina!”. Acelaşi cadou l-au primit şi pasagerii care au plecat spre Londra. După aterizarea avionului, Gheorghe Flutur a spus că este bucuros de faptul că, la doar două săptămâni de la inaugurarea cursei spre Milano, compania Wizz Air începe operarea către o altă destinaţie europeană, Londra.
„Este o zi mare din nou pentru Suceava. Sunt bucuros să fiu din nou aici. Am dat mâna cu o parte din oamenii care au venit cu primul zbor şi mă bucur că a fost o cursă plină. Mai mult, am întrebat piloţii cum a fost aterizarea şi mi-au spus că a fost foarte bună. Sunt foarte bucuros să primesc de la ei această reacţie. Şi am văzut şi pe feţele oamenilor că sunt mulţumiţi că au această cursă. De ei va depinde, dar şi de noi, câtă reclamă vom face pentru ca aceste companii să aibă clienţi, să putem să avem curse spre Londra, Milano şi, de ce nu, şi în altă parte”,
Gheorghe Flutur, președinte CJ Suceava.
El a precizat că a discutat deja la Ambasada României la Londra, precizând că există deschidere din partea acesteia pentru organizarea unei seri bucovinene în acest oraş.
La rândul său, directorul aeroportului, Ioan Măriuţa, a spus că pentru început Wizz Air va opera patru zboruri săptămânale pe ruta Suceava – Londra şi retur, în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică. El a precizat că de pe 30 noiembrie se va trece la orarul de iarnă şi vor fi trei curse săptămânale, marţi, joi şi sâmbătă.
CITEȘTE ȘI:
Botoșănenii ar putea să plece către Spania sau Bruxelles de la Aeroportul Salcea
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024