Înfrângerea suferită la alegerile de duminică l-ar putea costa pe Ovidiu Portariuc funcția de președinte al organizației județene a Partidului Social Democrat. Edilul șef în exercițiu a plecat de marți dimineață la București și până joi după-amiază încă nu se întorsese.
În rândurile social-democraților se vorbește deja despre înlocuirea acestuia, însă liderii de la Botoșani cred că nu trebuie să depună mari eforturi pentru ca schimbarea să se producă întrucât sunt convinși că o astfel de măsură va fi luată de conducerea centrală tocmai ca urmare a pierderii scrutinului pentru funcția de primar.
Lui Ovidiu Portariuc, care ocupă cu titlu de interimar postul de președinte al organizației județene, i se reproșează mai mult sau mai puțin voalat că ar fi creat o ”enclavă” în interiorul partidului și că ar fi evitat colaborarea cu vechii membri de partid, condiții în care n-ar putea pune eșecul pe seama echipei de la județ.
De altfel, între Ovidiu Portariuc și liderii mai vechi ai partidului au avut loc mai multe clinciuri în campania electorală. Acesta și-ar fi exprimat nemulțumirea față de faptul că nu este ajutat de echipa de la județ, care refuză să pună umărul la campanie, iar ceilalți i-ar fi răspuns că el este cel care nu permite liderilor tradiționali ai filialei să se implice în campania de la municipiu.
Unii PSD-iști cred că problema trebuie rezolvată în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă, în opinia lor neputându-se intra în campania electorală pentru Senat și Camera Deputaților având în frunte un om care a pierdut funcția de primar în municipiul reședință.
De cealaltă parte, intenția lui Ovidiu Portariuc este tocmai aceea de a candida pentru un loc de parlamentar.
Oricum, social-democrații sunt de acord că, ”întâi trebuie rezolvată problema administrativă și apoi cea politică”, în sensul că primordială este desemnarea vicepreședinților Consiliului Județean și a viceprimarilor municipiului Botoșani întrucât ”ar râde lumea patru ani de zile de noi dacă nu ne impunem oamenii deși avem majoritatea”.
De aceea, nu ar intenționa să producă vreo modificarea în lista consilierilor județeni și municipali care și-au câștigat deja mandatele, pentru a nu tensiona suplimentar situația.
O primă modificare oricum va avea totuși loc, însă după desemnarea noilor viceprimari. Simion Drelciuc, care a dobândit un mandat de consilier de pe poziția a patra, a confirmat ieri pentru Botoșăneanul că va demisiona din Consiliul Local fiindcă va deveni incompatibil cu funcția de director general la SC Urban Serv SA.
”Lucrurile erau clare de la început, dar am intrat pe listă findcă o mulțime de probleme ridicate în campanie țineau de activitatea pe care o desfășor. Trebuie însă să ridic mandatul pentru ca să am la ce să renunț”,
Simion Drelciuc, consilier local PSD nou ales.
Acesta va participa însă la ședința de desemnare a viceprimarilor deoarece din momentul în care devine consilier curg 15 zile în care trebuie să opteze între mandat și postul de director.
Gabriel Tanasă, un tânăr de 20 și ceva de ani, relativ recent intrat în partid, este primul supleant de pe lista social-democraților.
VEZI ȘI:
“Eminenţa cenuşie” a PSD Botoşani: Eşti veriga slabă a lanţului
CITEȘTE ȘI:
Dragnea dă milităria jos din pod și-i pune pe primari la treabă: CE spune despre Botoșani
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile