Concret, PSD-iștii sunt acuzați că ar fi vandalizat afișele cu Prezidențiabilul ACL în dreptul căruia au lipit un sticker cu ”șase case”.
”Am făcut plângere penală la IPJ și așteptăm un răspuns din partea acestor privind distrugerea afișelor electorale ale alianței, în special a celor cu Klaus Iohannis. Este vorba de lipirea unor stickuri pe afișele noastre electorale, așa arată, noi am transmis aceste fotografii cu aceste ilegalități”, a declarat
Cristian Roman, prezent la conferința de presă de la ACL de vineri.
Deputatul ales pe listele partidului Forța Civică le-a recomandat social democraților să se uite mai degrabă în propria ogradă.
„Dacă vorbim din punct de vedere politic, ei se îngrijesc de cele șase case ale lui Iohannis dar uită să aducă aminte de unde are Ponta șapte case”, a adăugat
parlamentarul.
O altă plângere a fost depusă la Biroul Electoral Județean și declinată către Consiliul Național de Combatere al Discriminării cu privire la atacurile vis a vis de etnia lui Klaus Iohannis.
”
Iohannis face parte dintr-o familie de români de câteva sute de ani, este născut, crescut și educat în România și poate ar trebui ca PSD să analizeze foarte bine originile familiei lui Ponta, Giuseppe sau cum D-zeu îi mai spune și care este venetic pe meleagurile astea”, a încheiat
Cristian Roman care s-a arătat dezamăgit de campania murdară pe care o duce PSD-ul.
CITEȘTE:
ACL Botoșani a făcut plângere la BEJ împotriva lui Ponta pentru discriminare