Românii nemulțumiți de pensiile pe care le primesc după marea recalculare pot începe de astăzi să conteste deciziile.
Aceștia au 45 de zile la dispoziție pentru a merge în instanță, însă oficialii recomandă ca mai întâi să meargă la casele de pensii pentru a cere verificări.
Specialiștii vin și cu câteva sfaturi - spre exemplu, oamenii să verifice numărul de puncte de pe noua și vechea decizie. După recalculare sunt peste 800 de mii de români care rămân cu pensiile înghețate.
Unii pensionari au primit deja deciziile. Sunt însă foarte mulți care încă nu le-au primit și așteaptă documentele pentru a vedea dacă și cu cât le-au fost mărite pensiile.
"Prietenul meu a primit cu 1.000 de lei mai mult, iar eu sper 500-600 de lei", a declarat un pensionar în vârsta de 65 de ani, pentru Realitatea PLUS.
Întrebat cât are pensia în momentul de față, pensionarul a răspuns ca 1.836 de lei.
Întrebat ce ar însemna pentru el aceasta majorare chiar și cu câteva sute de lei, acesta a răspuns că, având în vedere că gazul și curentul se vor scumpi, mărirea nu ar reprezenta marea lucru. Omul spune în schimb că încearcă să tragă cât mai mult de bani astfel încât să îi ajungă de la o luna la alta.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024