Pe lângă cei aproximativ 150 de romi care au fost invitați la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava s-au regăsit și reprezentanți ai unor primării printre care și cea a municipiului reședință de județ sau din Dorohoi dar și primari.
Mircia Acatrinei, primarul din Coșula a avut și el calitatea de martor în acest dosar care este se pare instrumentat de DNA București.
”Am fost în calitate de martor, cu toții am fost în calitate de martori. Procurorii au verificat niște sume care au fost luate de la București și au intrat în posesia unor persoane de la noi, unde sunt romi. Și în toate astea, noi am mers ca martori și asta a fost situația”, a declarat Mircia Acatrinei, primarul comunei Coșula.
Din primele informații ar fi vorba de un proiect de câteva milioane de euro implementat de Partida Romilor de la București. Romii ar fi fost chemați să declare dacă au primit vreo sumă din acest program comunitar.
”Noi nici nu am știut de acești bani, nu au avut tangență cu noi, numai că ăștia au prezentat la București că sunt niște state de plată semnate de persoane de etnie romă din Coșula și nu numai și din Botoșani și localitățile unde sunt romi. Și atunci ei au făcut o confruntare și s-a luat o declarație de la fiecare dacă au primit bani sau nu. Și nu au primit nici unul dintre ei”, a mai spus primarul de Coșula.
Audierile vor continua se pare și în zilele următoare. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile