Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese de natură administrativă în cazul a 20 foști și actuali aleși locali. Printre aceștia figurează și unul din Botoșani.
Problemele lui Stelian Maxim provin încă din perioada în care era consilier local, calitate în care a votat Hotărârea Consiliului Local privind aprobarea închirierii pajiștii prin licitație publică (teren în suprafață de 542,58 ha situat în satele Blândești, Cherchejeni, Soldănești, aparținând domeniului privat al comunei Blândești).
Din aceeași postură a votat și HCL privind scăderea taxei de participare la licitație privind închirierea pajiștii comunale aparținând comunei Blândești și modificarea punctului 10 în caietul de sarcini.
Aceasta în condițiile în care a încheiat cu Consiliul Local Blândești un contract de închiriere pentru o parte din acea suprafață de teren.
Ulterior, în calitate de primar, acesta a participat la adoptarea unei HCL prin care a fost împuternicit să verifice lucrările efectuate pe pajiștea situată în satele Blândești, Cerchejeni, Soldănești, aparținând domeniului privat al comunei Blândești.
ANI susține că Stelian Maxim a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și cu dispozițiile art. 75 și art. 77, alin.(1) din Legea nr. 393/2004.
Stelian Maxim a câștigat anul trecut, în premieră, alegerile de la Blândești ca membru PNL, reușind una dintre marile surprize, îndepărtarea fostului primar Eugen Ciobanu, care tocmai trecuse la PSD.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024