Printre primii primari care au depus jurământul după alegerile locale din 9 iunie 2024 se regăsește Florin Bulgaru, primarul comunei Răchiți, una dintre comunitățile lipite de municipiul Botoșani.
A făcut-o pentru a treia oară fiind votat de peste 1.400 de cetățeni, din totalul de aproximativ 2.200.
Ceremonia de învestire a noului Consiliu Local și implicit a primarului a avut loc la Căminul de Cultură din satul Roșiori.
Prefectul Dan Nechifor a convocat această ceremonie, el fiind cel care a făcut-o de altfel și la începutul celorlalte două mandate.
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
„Mă aflu astăzi aici în calitate de reprezentant al Instituției Prefectului pentru a participa la ceremonia de constituire a Consiliului Local Răchiți și respectiv depunerea jurământului de către primar. Cu această ocazie vă adresez felicitări cu ocazia alegerii în funcția de primar, respectiv consilieri locali și vă doresc mult succes în îndeplinirea importantelor responsabilități pe care le veți avea”,
Ședința a fost prezidată de decanul de vârstă din noul consiliu local dar și de cel mai tânăr ales.
Au depus jurământul consilierii aleși pe locuri eligibile, urmând ca într-o ședință extraordinară să o facă și supleanții. Primarul Florin Bulgaru a fost învestit pentru a treia oară, în fața soției dar și a unei asistențe numeroase.
Chiar și așa, emoțiile nu au lipsit.
În sală au fost prezenți mai mulți lideri din PNL printre care deputatul Costel Șoptică, secretarul de stat Eduard Mititelu precum și consilieri județeni.
Singurul social democrat a fost primarul municipiului Cosmin Andrei care a fost prezent prin prisma colaborării pe Zona Metropolitană și a proiectelor comune între Primăria Botoșani și Primăria Răchiți.
Revenim și cu alte detalii
Pompierii din Botoșani intervin pentru a preveni pericolele provocate de vântul puternic
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
OFICIAL: Cele două subprefecte eliberate din funcție și înlocuite cu un tânăr afacerist
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
30 de ani de pușcărie pentru ucigașul Mariei, fetița de la Albești
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile