42 de primari au fost chemaţi la Prefectura Botoşani pentru a semna documentele prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice alocă sumele necesare pentru lucrările cuprinse în 61 de proiecte de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Două treimi dintre proiecte vizează modernizări ale infrastructurii rutiere, nouă investiţii sunt pentru alimentarea cu apă sau realizarea unor staţii de epurare, diferenţa vizând dotări, reabilitări şi construcţii ale unor unităţi de învăţământ, baze sportive sau centre culturale. Sumele alocate de Guvernul României diferă, în funcţie de valoarea obiectivelor şi de volumul lucrărilor rămase a fi realizate, totalizând aproape 250 de milioane de lei. Documentele au fost semnate ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, primarii fiind chemaţi la Prefectură pentru a le semna ca beneficiari.
„Sumele acordate sunt rezultatul solicitărilor făcute de către primarii din Botoşani, care au proiecte în derulare”, a declarat Costică Macaleţi, prefectul judeţului Botoşani.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă.
Șoferul rănit în carambolul de la Baisa a ajuns în mâinile medicilor – STAREA lui
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Control timp de o lună la Spitalul Județean și în alte două unități medicale
Oana Sava
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile