Deputatul Tamara Ciofu și-a luat rămas bun de la părintele său care i-a fost alături întreaga viață într-o zi ploioasă de mai. Durerea nu a purtat-o singură, fiindu-i alături familia, prietenii apropiați dar și colegii de la partid.
Tatăl medicului a fost depus la Biserica Buna Vestire din Primăverii, după ce pe data de 7 mai a urcat la Dumnezeu. Astăzi, a fost condus pe ultimul drum. Tamara Ciofu, împreună cu familia sa i-au stat la căpătâi pentru ultima dată. Victor Ciobanu avea 85 de ani.
Au luat parte la funeralii și fostul prefect Costică Macaleți, primarul Ovidiu Portariuc, directori de instituție precum Mirel Rogalschi și inspectorul Nicolae Rață de la Protecția Consumatorilor, Ady Petrușcă de la Nova Apaserv, Costel Lupașcu de la Casa de Asigurări de Sănătate, Răzvan Rotaru de la Garda de Mediu, Marius Budăi de la Casa de Pensii, Simion Drelciuc de la Urban Serv, Gheorghe Vâzdoagă, fostul primar Florin Egner sau primarul de Avrămeni, Ioan Bucătariu.
Tatăl deputatului a fost înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu.
Dumnezeu să-l odihnească în împărăția sa!
(G.E.)
RAZII astăzi în jurul școlilor: Elevi duși cu Poliția la ore, mașini verificate și amenzi date
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Sfaturi să joci responsabil la păcănele online
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Două mașini izbite la Lebăda, bărbați duși imediat la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Mașină din Botoșani implicată într-un carambol: Patru adulți și doi copii răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile