Discuţiile în stadiu avansat cu privire la demararea unor investiţii cu privire la sistemul de încălzire în gazon şi achiziţionarea unei nocturne, deşi în stadiu oarecum avansat, ar putea fi sistate. Asta după ce, şefii Primăriei municipiului şi-au exprimat dezacordul cu privire la preţul ridicat practicat de oficialii FC Botoşani pentru meciurile disputate pe teren propriu.
Deja pe biroul viceprimarului Cosmin Andrei ar fi în analiză o ofertă înaintată de un operator economic care ar fi dispus să realizeze aceste investiţii. „
Avem investiţii în nocturnă şi gazon, dacă vreţi să vă arăt am început deja discuţii, am proiectul tehnic pentru nocturnă tocmai pentru ca FC Botoşani să joace şi în sezonul următor în liga 1 acasă. Dar nu facem aceste investiţii doar pentru a fi în liga1, facem pentru botoşăneni şi dacă acest lucru nu se întâmplă, vom avea o discuţie serioasă cu finanţatorii clubului şi sistăm orice investiţie”, a declarat
Cosmin Andrei.
[[banner]]
Edilul a menționat încă că, în cazul în care oficialii de la FC Botoșani vor menține politica prețurilor piperate la bilete pentru meciurile disputate pe Stadionul Municipal, municipalitatea oprește orice fel de investiții și totodată reduce suma alocată clubului pe proiecte cu fonduri nerambursabile.
„Investiţia se cifrează undeva la 500, 600 de mii de euro pe care am decis să o demarăm anul viitor într-o variantă în care o vom conveni la momentul respectiv, cu un credit furnizor sau nu, ceea ce vă pot spune că am finanţat proiectul tehnic pentru această nocturnă urmând ca mai apoi să demarăm şi investiţia propriu zisă”, a mai spus
Cosmin Andrei.
CITEȘTE:
Şeful CJ ar cumpăra bilete la Steaua săracilor – AFLĂ ce face în schimb