Municipalitatea a primit în ultima perioadă o avalanşă de sesizări din partea unor botoşăneni nemulţumiţi de faptul că li s-au ocupat locurile de parcare. Dat fiind faptul că firma de ridicat maşini nu se mai ocupă cu ridicarea vehiculelor parcate în locuri nepermise, astfel de situaţii au devenit frecvente. Mai mult, cele mai multe dintre reclamaţii provin din partea persoanelor cu handicap care se plîng că nu mai au locuri libere de parcare.
Suspendarea activităţii de ridicare a maşinilor în municipiul Botoşani pare să se răsfrîngă deja asupra unora dintre botoşăneni care s-au trezit cu locurile de parcare ocupate sau blocate. „
Am primit deja multe sesizări de la botoşăneni că şi se ocupă locurile de parcare în primul rînd şi că, cei care nu au plătit şi nu plătesc concesiunea pentru rezervare loc de parcare le convine acum şi care nu îţi curăţă locul de parcare, se duc şi parchează pe locurile altora. Sunt convinşi că oricum nu are ce să se întîmple, foarte mulţi lasă maşinile pe aleile care duc la parcările concesionate şi nu mai au aceştia pe unde să iasă sau să intre în parcare”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului Botoşani. Edilul a mai afirmat că foarte multe de astfel de situaţii au fost înregistrate în zona centrală a municipiului unde, în general este aglomerat. Probleme au început se pare să apară şi în trafic, întrucît nemaiavînd teama că li se vor ridica maşinile, şoferii îşi lasă vehiculele pe unde apucă. „
Au început să apară şi maşini parcate pe banda a doua, blocaje, dar pînă la urmă este o măsură care trebuia luată pînă la urmă, trebuie să îmbunătăţim pînă pe 10 ianuarie regulamentul în Consiliul Local şi o să vedem se o să rezulte de aici”, a mai spus
viceprimarul. Florin Ghiorghiţă a mai afirmat că deja oamenii au început să sufere din cauza şoferilor indisciplinaţi, mai ales persoanele cu handicap. „
Am avut multe reclamaţii şi de la persoane cu handicap chiar care la ora actuală sunt peste 500 la Botoşani şi care deja spun că îşi găsesc locurile de parcare ocupate sau blocate, pentru că în primul rînd cei de la Urban Serv deszăpezesc prima dată locurile cu handicap iar şoferii cînd vin parchează acolo”, a mai declarat
Florin Ghiorghiţă. Potrivit regulamentului, maşinile parcate pe locuri pentru persoane cu handicap nu pot fi ridicate.