Atât primarul municipiului reședință de județ cât și cei doi viceprimari sunt specializați aproximativ în aceeași meserie.
Atât Cătălin Flutur cât și Cosmin Andrei sau Marian Murariu sunt de profesie ingineri. Teoretic, toți trei ar urma să conducă Primăria în următorii patru ani de zile. Primarul liberal și cei doi viceprimari PSD, apropiați ca vârstă, 37 respectiv 35 de ani Cosmin Andrei.
”Dacă discutăm de provocări avem proiectele care nu ne-au trecut în mandatul trecut și pe care le vom analiza ținând cont de majoritatea pe care o avem în Consiliul Local, putem repune pe ordinea de zi. Plecăm cu gânduri pozitive de a colabora cu dl. primar Cătălin Flutur, fără nici o reținere și așteptăm același lucru și din partea domniei sale”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
În privința sarcinilor pe care ar urma să le primească de la noul primar, Cosmin Andrei este de părere că…
”Cel mai înțelept ar fi din punctul meu de vedere să primesc o parte din atribuțiile pe care le-am avut și în mandatul anterior pentru că am cunoștință legate de problematica abordată. Dacă vor fi altele, nu am nici o problemă să lucrez pe alte domenii, pe care nu le-am coordonat până acum”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Cosmin Andrei este de asemenea absolvent al Colegiului Național Laurian, unde a fost coleg cu Marian Murariu, a terminat Facultatea de Automatică și Calculatoare, de profesie inginer. Și el, în urmă cu patru ani, venea în Primărie din mediul privat. (G.E.)
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024