Mâine dimineață consilierii locali se întrunesc în ședință extraordinară pentru aprobarea unor sume ce vor fi oferite oamenilor din strada Primăverii care nu mai pot locui în casele lor.
Suma individuală nu poate depăși pragul de 2.000 de lei.
În paralel, în baza unor anchete sociale, s-a emis adresă către Ministerul Muncii pentru a se solicita ajutor financiar ce ar urma să fie oferit, dacă e cazul, prin Agenția Județeană de Inspecție și Prestații Sociale (AJPIS).
Și cum lucrările ajung estimativ la suma de 200.000 de lei, ceea se înseamnă cam 10.000 de lei de familie, se încearcă și cooptarea unor sponsori.
”Noi facem o rectificare de buget să ajutăm persoanele individual, în urma anchetelor sociale pe care le-am făcut. Facem o ședință de CL, o să vedem cu ce vine statul prin Agenția Județeană de Prestații Sociale și ulterioare vom apela și noi la sponsori. Dacă nu rezolvă problema proprietarii, acolo sunt niște proprietari, îi vom ajuta. Urmând ca în timp să se stabilească a cui este vinovăția, ce s-a întâmplat și eventualele despăgubiri, să vină către proprietari”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Partea pozitivă este faptul că nu sunt afectate toate cele peste 20 de apartamente și astfel costurile nu sunt extraordinar de mari.
„Există o zonă afectată, vorbim de parter foarte puțin, etajul 1 pentru că suflul s-a dus în sus, iar în partea superioară, problema este în zona sufrageriilor, mai mult. Nu există un risc în părțile celelalte dar pentru asta vor opta cetățenii. Noi încercăm să ne mișcăm foarte repede pe partea de autorizații și să găsim un constructor care să fie pe partea de structură metalică, doar așa putem lega acele grinzi și apoi, eventual constructori individuali pentru fiecare în parte, pentru pereții afectați”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Până la raportul final de expertiză nu se știe când vor putea reveni oamenii în propriile apartamente.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
AVARIA de pe Sucevei lasă fără apă o mulțime de botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Botoșăneni AMENDAȚI de polițiști după ce au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Depunere de jurământ în plenul județean - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
S-a votat: Primăria organizează petrecere de Revelion cu spectacole în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024