Primăria municipiului Botoșani a publicat astăzi, 14 aprilie 2016, un anunț pentru organizarea unei licitații privind achiziționarea unor lămpi de iluminat cu led, care să fie amplasatepe o porțiune din Bulevardul Mihai Eminescu.
Pe site-ul instituției publice a fost lansată invitația de participare pentru modalitatea de achiziție prin cumpărare directă din catalogul electronic pentru atribuirea contractului de furnizare având ca obiect ”Iluminat public LED Bulevardul Mihai Eminescu”. Tipul de finanțare este din bugetul local, iar valoarea estimată pentru această achiziție este de 8.022 lei, echivalentul a 1,792 euro fără TVA. Contractul are o durată de 30 de zile, iar cei interesați pot depune ofertele până pe data de 19 aprilie 2016, la ora 10.00, la Registratura Primăriei.
”Obiectul contractului este achiziționarea a șapte lămpi cu led pentru iluminat stradal echipate cu console de prindere”, se arată în caietul de sarcini.
Lămpile cu LED vor fi amplasate doar în zona sensului giratoriu de la intersecția cu strada Petru Rareș care se află în aceste momente la stadiul de construire. Asta după ce, consilierii locali au tăiat fondurile propuse pentru această investiție pentru întreg Bulevardul Mihai Eminescu și au lăsat doar 10.000 de lei la acest capitol bugetar. (Ș.V.)
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile