Până acum, reprezentanţii Direcţiei Edilitare, Poliţiei Rutiere şi Locale, reprezentantul proiectului, au stabilit doar posibile locaţii. Pe parcursul întregului an administraţia locală a tot anunţat că sunt în procedură de licitaţie pentru acest sistem de supraveghere.
„
A apărut şi corecţie, s-au mai adăugat încă două camere, iniţial numărul camerelor video trebuia să fie de 28 s-a ajuns la 30, iar de săptămâna viitoare se va scoate la licitaţie” a menţionat un
reprezentant al Compartimentului de Investiţii al Primăriei.
Valoarea aferentă Municipiului Dorohoi este de aproape 56.500 de euro, din care 10% este contribuţia proprie, iar restul sunt fonduri nerambursabile.
Proiectul transfrontalier „Sisteme de siguranţă şi informare în traficul rutier” în parteneriat cu
Primăria Municipiului Dorohoi din România, Consiliul orăşenesc Cernăuţi şi Agenţia Bucovineană pentru Dezvoltare Regională din Ucraina. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin Programul Operaţional Comun România- Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 şi are o durată de 18 luni. Proiectul este implementat de Primăria Ungheni şi a început în ianuarie 2014.
Deocamdată în Dorohoi supravegherea video este realizată din anul 2012 de 16 camere, cele mai multe fiind instalate pe
Bulevardul Victoriei. Noile camere video vor fi amplasate în majoritatea intersecţilor din municipiu ajungând chiar şi pe strada Ioan Românul şi George Enescu, la intrarea în Parcul Cholet, la stadion şi în zona Blocului Turn.
(M.A)
CITEȘTE:
Licitație pentru camere video în patru intersecții importante de la Botoșani