În ședința ordinară de Consiliu Local din data de 29 noiembrie, consilierii au votat și predarea parcului de agrement Cornișa către Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA).
Inaugurarea nu va avea loc de Ziua Națională a României așa cum s-a anunțat. Asta, pentru că mai este nevoie de timp pentru obținerea tuturor avizelor.
Și efectuarea probelor, atât la patinoar cât și la bazinul interior.
„Vom încerca să facem aceste lucruri cu cei care sunt la serviciul nostru de voluntari, sportivi și o să apelăm și la cei care sunt sub arme, cei de la ISU, să vină cu 40 de oameni să probeze. Asta pentru siguranță. Va trebui ca în perioada următoare să creăm accesul la zona de agrement, să nu se pună zăpadă pe căile de acces. Sper să nu avem incidente”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Eugen Țurcanu, directorul DSPSA a anunțat că pentru verificarea operaționalității în condiții reale, pentru simularea funcționării integrate în regim public, pentru identificarea fluxurilor de acces și de plecare s-a stabilit ca vineri 30 noiembrie 2018, sâmbătă 1 decembrie 2018 și duminică 2 decembrie 2018, în intervalul orar 16.00-20.00, să fie permis accesul unor utilizatori voluntari la obiectivul 3-Patinoar artificial de agrement și la obiectivul 4 - Terenuri sport și vestiare jucători în incinta Parcului Regional de Agrement, Turistic și Sportiv Cornișa.
Totodată, se inaugurează și traseul de maxi taxi nr.6, ce pleacă de la Piața Mare – str. Marchian – B-dul M.Eminescu - Parcul Cornișa.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Parc fotovoltaic la Modern Calor: Teren pregătit, gata și proiectul tehnic
Redacția Botoșăneanul
May 28, 2024
Botoșănean prins rupt de BEAT în trafic: Polițiștii l-au dus la spital
Redacția Botoșăneanul
May 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 28, 2024
„Micii antreprenori” botoșăneni, așteptați cu standurile pe Pietonalul Unirii
Redacția Botoșăneanul
May 28, 2024
Voluntari pe secțiile de la „Mavromati”: CÂȚI botoșăneni ajută personalul medical
Oana Sava
May 28, 2024