Ca în fiecare an municipalitatea botoșăneană va susține și anul acesta programul de acordare al finanțărilor nerambursabile.
Singura deosebire față de anii trecuți este faptul că suma alocată este mai mică din cauza faptului că bugetul municipiului a scăzut urmare a unor măsuri legislative.
Vor primi finanțare de la Primăria Botoșani asociații neguvernamentale care derulează activități pe mai multe domenii.
„În acest an avem un buget de 1 milion de lei pentru fonduri nerambursabile. Suma este împărțită astfel: 850.000 de lei pentru domeniul sportiv și 150.000 de lei pentru domeniile cultură, educație civică, social și protecția mediului. Toate datele în ceea ce privește procedura și calendarul sunt pe site-ul Primăriei Botoșani”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Data limită de depunere a proiectelor pentru anul 2018 este 30 martie, ora 16:00, la Registratura Primăriei. Evaluarea proiectelor va avea loc în perioada 2 – 16 aprilie iar comunicarea rezultatelor va fi în ultima zi, adică 16 aprilie.
Perioada pentru contestații a fost stabilită pentru zilele următoare, respectiv 17 și 18 aprilie pentru ca rezultatul final să fie anunțat pe 23 aprilie 2018.
Cea mai mare sumă va fi obținută către echipa de fotbal FC Botoșani.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024