Printre multe alte teme abordate în conferința de presă de marți, 14 iulie 2020, primarul Cătălin Flutur a adus în discuție și societatea comercială Urban Serv, condusă aproape exclusiv de social-democrați.
Edilul șef a vorbit despre o cârdășie la respectiva companie, fără a face nominalizări, dar și despre un Consiliu de Administrație care „știm cu toții cum a fost numit”, în ciuda atenționărilor pe care spune că le-a făcut în ședințele de Consiliu Local, când au fost îndepărtați liberalii. Asta deși, în mod firesc ar trebui să existe un echilibru politic, cum s-a întâmplat în trecut.
„Era o lege care interzicea lucrul acesta, cu AGA majoritar de la PSD. Au spus, «nu noi am câștigat». Da, cu 170 de voturi, dar o să întreb: unde-s alea 3.000 de voturi cu care a câștigat primarul? Că primarul vorbește și face pentru orașul acesta”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
A mai vorbit despre oameni numiți în CA care nu îndeplineau condițiile legale și despre consilierii locali care i-au votat și vor fi trași la răspundere. Tot așa cum va răspunde CA-ul care a dat afară un director care a câștigat un proces în instanță.
„Ne-au dus într-o situație imposibilă: nu avem nici serviciu de salubrizare care să fie în momentul de față cu licență, să poată opera, nu avem niciun serviciu la Primărie care să administreze două locuri pe care le-au lăsat de izbeliște: piețele și cimitirele. Toată lumea este nemulțumită de ce se întâmplă în cimitirele din Botoșani: mizerie, nu e cosit, nu este lumină. Ce spune cetățeanul din Botoșani? Normal, Primăria – primarul Flutur. Fals, este o societate comercială ținută sub chingi doar de un singur partid”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Deși serviciul pentru administrarea piețelor și cimitirelor este în curs de organizare, iar activitatea pe aceste domenii nu a fost încă preluată de la Urban Serv, edilul șef susține că se va intra mai ales în cimitire.
„Chiar dacă nu am preluat efectiv cimitirele, vom intra noi cu forța acolo să facem ordine și curățenie. Pentru că cetățenii nu știu cine trebuie să se ocupe, de ce nu s-a ocupat. Noi putem spune lucrul acesta și cu forța vom intra și vom face curat acolo. Inclusiv pe mormintele abandonate, nu doar pe alei”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Și nu în ultimul rând, edilul șef a adus în discuție problema coșurilor stradale, care au fost pline o bună perioadă de timp.
Intenționat, spune el, pentru ca vina să îi apese lui pe umeri.
„E pe față și se vede și avem și filmări. Coșurile de gunoi stradale nu au fost niciodată ca acum trei săptămâni, pline cu saci de gunoi menajer. Am avut trei săptămâni cu oameni trimiși să ducă gunoiul acolo și apoi o campanie dusă de politicienii de Facebook, că orașul este murdar, că Flutur este de vină, că nu are nu știu ce grafic de colectare. Până și măturătorul de stradă, cei de la sindicate i-au băgat în cap lucrul acesta: să vină primarul să ridice, că așa le-a spus”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Cătălin Flutur și-a încheiat perorația cu o constatare din perioada în care a fost în concediu iar atribuțiile sale au fost preluate de viceprimarul Cosmin Andrei: „În perioada în care am plecat a avut grijă să dea 450 de milioane de lei vechi în plus, față de ce aveau în contract. Ați constatat poate vreo schimbare majoră?”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024