Acest dar își va produce însă efectele de ziua orașului și anume în aprilie anul viitor când este sărbătorit Sfântul Gheorghe, apărătorul spiritual al orașului.
Și se referă la panourile mai mici sau mai mari care aglomerează orașul, centrul sau Pietonalul Unirii cu tot felul de reclame la tot felul de produse.
La intersecția de la Casa Sindicatelor spre exemplu sunt amplasate peste 10 panouri de mari dimensiuni, nemaivorbind de cele mici.
În cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 22 noiembrie a fost adoptat regulamentul de publicitate care se referă la mijloacele și modalitatea în care pot fi amplasate sau menținute panourile publicitare din orașul Botoșani.
”Printr-un amendament am extins zona restricționată din municipiul Botoșani, astfel încât în această zonă să nu avem deloc panouri publicitare care au invadat orașul, cu precădere în zona centrală și nu ne mai putem bucura de parcuri și de zonele de promenadă pentru că suntem agasați de tot felul de reclame la produse sau la persoane”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Zonele în care au fost impuse restricții la panourile publicitare sunt: Centrul Istoric al municipiului, Calea Națională de la magazinul Big până la Uvertura Mall, strada Marchian, strada Cuza Vodă de la Casa Sindicatelor până la Hotel Rapsodia, Pietonalul Unirii, Bulevardul Mihai Eminescu de la Casa Ventura până la Octav Onicescu.
”Ca termen am pus data de 23 aprilie 2017, dată în care botoșănenii sărbătoresc ziua Sfântului Gheorghe, ziua orașului și am dorit în acest fel să le oferim un cadou într-un oraș care a primit titulatura de cel mai verde oraș din România, să nu fie invadat de panouri și să ne putem bucura de oraș”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Până la acest termen, cei care au panouri deja amplasate le pot păstra însă ulterior nu vor mai fi permise astfel de elemente de publicitate de mari dimensiuni.
În schimb, sunt permise panourile de tip totemuri care pot fi amplasate în fața punctelor comerciale ale operatorilor economici, fără a deranja pe alți agenți din apropiere.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024