După maratoane de vaccinare la Cornișa, în mall și în fața Palatului Administrativ, o primărie comunală organizează o astfel de acțiune într-un cămin cultural. Redăm mai jos, integral, anunțul sosit pe adresa redacției.
Primăria comunei Mihai Eminescu anunță locuitorii comunei că în data de 12 iunie 2021, la căminul cultural din satul Stâncești va fi organizat un centru de vaccinare, respectiv o caravană mobilă, în vederea imunizării cetățenilor cu unul dintre vaccinurile (la alegere) Pfizer sau Johnson&Johnson.
Astfel, la centrul de vaccinare sunt așteptați adulții și copiii cu vârsta de peste 12 ani.
Aceștia se pot imuniza fără programare, în baza cărții de identitate și vor avea posibilitatea de a alege vaccinul pe care îl doresc, însă pentru o mai bună organizare, locuitorii comunei sunt rugați să aducă la cunoștință, până la data de 11 iunie 2021 cu care dintre cele două vaccinuri doresc să se imunizeze, sunând la sediul Primăriei, în intervalul orar 08:00 – 16:00, la numărul de telefon 0231.512183.
Primăria comunei Mihai Eminescu vine in ajutorul persoanelor din toate satele comunei care nu dispun de un mijloc de transport, oferind transport gratuit între orele 09:00 – 14:00.
Prezenta acțiune se realizează cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Botoșani și a medicilor de familie.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Materiale esențiale pentru o construcție durabilă și bine izolată
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024