Iar acest lucru ar urma să fie posibil într-un orizont de timp destul de mic.
Vineri, primarul orașului a susținut o conferință de presă și a avut mai multe informații de transmis.
Printre altele, faptul că în noul exercițiu financiar acordat de Uniunea Europeană care se va întinde până în 2023 și nu până în 2020 cum a fost inițial, comunitatea finanțează mai ales proiectele care nu afectează mediul.
”Vom face și vom încerca să găsim soluții pentru cât mai multe piste de biciclete și interconectarea acestor piste care există în municipiu și transport pietonal. Sunt bani pentru așa ceva, nu întâmplător am spus la un moment dat că ne dorim să mai facem încă 16 kilometri de piste de bibiclete în municipiul Botoșani, să legăm ce avem acum și să dezvoltăm acest transport”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Dacă vor exista voci care vor spune că avem alte necesități decât pistele de biciclete, iată răspunsul primarului.
”Nu putem să facem altceva, cineva îți dă bani ca să faci lucrul acesta”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Banii pentru pistele pentru biciclete sunt atrași pe una dintre axele Programului Operațional Regional (POR).
Prețul unui an de vechime în muncă în 2025: Cum verifici online stagiul de cotizare
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Sebastian Burduja vorbește despre schema de plafonare: Prețul la energie și la gaze rămâne același
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Jandarmii de la Bacău vin la Botoșani pentru meciul dintre FC Botoșani și Universitatea Craiova
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Amenzi mari pentru șoferii care încalcă regulile plăcuțelor de înmatriculare
Redacția Botoșăneanul
Feb 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile