Joi, 3 octombrie 2013 este ziua stabilită când se va da startul la prinderea câinilor fără stăpân de pe străzile municipiului Botoşani. Primarul Ovidiu Portariuc a anunţat că se va afla la padocuri în jurul amiezii pentru a vedea cum sunt aduşi în adăpostul public primii maidanezi capturaţi.
Şeful Primăriei susţine că şi-a onorat promisiunea făcută în campania electorală din urmă cu aproximativ un an şi jumătate cu o întârziere de două luni de zile şi dă asigurări că va dura cam tot pe atât până străzile oraşului vor fi eliberate de câini.
„
Vom începe şi acţiunea în stradă şi vom începe şi prinderea primilor câini, nu aşteptăm finalizarea totală. Vor fi prinşi şi câinii cu crotali, toţi. Vă invităm să vedeţi câţi câini vor fi prinşi mâine, cum arată padocul”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
[[banner]]
Primarul a declarat că acţiunea de capturare se va axa în primă fază pe zonele din jurul şcolilor, grădiniţelor şi spitalelor pentru ca ulterior să se treacă la parcuri şi cartiere. Vor fi prinşi toţi maidanezii inclusiv cei care au fost sterilizaţi.
„Cu siguranţă nu vor mai ajunge pe străzi, iar dacă vor ajunge va fi responsabilitatea celor care le dau drumul”, a mai spus
primarul.
Ovidiu Portariuc a mai declarat că deocamdată nu au fost cereri de adopţii pentru câinii comunitari pe plan local însă ar exista foarte multe intenţii inclusiv de la o fundaţie din Germania. El s-a declarat un susţinător al adopţiilor motiv pentru care va fi unul dintre cei care va lua acasă un maidanez. „
Vreau să adopt şi eu câine şi probabil că voi cere şi colegilor liberali acelaşi lucru”, a încheiat râzând
primarul.
CITEŞTE:
Problema câinilor: Consilierii pun întrebări, Andrei nu vrea masacre