La importanta competiție care a avut loc sâmbătă la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă și la care a ajuns și un ministru din cabinetul lui Dacian Cioloș, au fost invitate și oficialitățile de la Botoșani.
Organizatorii au pregătit pentru invitații de onoare diplome înrămate și plachete ce au fost înmânate în semn de mulțumire pentru aportul adus sportului botoșănean. Din partea oficialilor botoșăneni au fost prezenți prefectul Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, directorul Direcției Județene de Sport și Tineret, Daniel Humelnicu dar și conducerea Clubului Sportiv Botoșani.
Au lipsit reprezentanții Primăriei municipiului Botoșani dar și ai Inspectoratului Școlar Județean sau ai Liceului cu Program Sportiv. Diplomele acestora au fost puse deoparte.
De asemenea, au venit la eveniment senatorul Doina Federovici și deputatul Liliana Mincă. Premierea autorităților a avut loc în jurul orei 11:00, înainte de a fi oferite medalii și cupe sportivilor ce s-au situat pe podium. (G.E.)
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024