Municipalitatea a demarat o amplă acţiune de sterilizare gratuită a câinilor comunitari pentru a împiedica înmulţirea acestora pe viitor. Şi, dat fiind faptul că salariaţii firmei de ecarisaj întâmpinau probleme mai ales în rândul agenţilor economici care ţin patrupede în curţile punctelor de lucru pe care le deţin s-a luat decizia ca după sterilizare, animalele să fie returnate în locaţia de unde au fost capturate.
Odată clarificată această problemă, municipalitatea a reuşit să sterilizeze aproape 150 de câini, mare parte care provin din curţile unor fabrici sau instituţii. Patrupedele au fost luate pe bază de semnătură şi returnate după câteva zile. „
Au fost sterilizaţi un număr de 140 de câini din care returnaţi 120, iar din data de 14 mai 2013 până astăzi au fost capturaţi 30 de câini. Aşa cum am mai declarat sunt capturaţi câini din curţile instituţiilor, de la fabrici, de pe şantierele din Zona Industrială şi după ce sunt sterilizaţi sunt returnaţi exact în zona de unde au fost capturaţi”, a declarat
viceprimarul Cosmin Andrei. Edilul a mai declarat că măsura de sterilizare a câinilor care se află în curţi este cu atât mai importantă cu cât puii acestora ajungeau într-un final tot pe străzi.
CITEŞTE:
Corp de control de la ANSVSA la padocuri: activitatea de prindere a câinilor sistată