Conducerea Primăriei municipiului Botoșani gândește la acest moment un sistem integrat prin care să fie capturați câinii fără stăpân de pe străzile orașului.
Pe principiul că trebuie tratată cauza înaintea efectului, viceprimarul Cosmin Andrei este de părere că ar trebui intervenit în primul rând la sursă.
Adică la unul din principalele puncte de alimentare a orașului cu câini.
”Problematica câinilor comunitari cred că trebuie abordată într-o cheie globală sau care privește o arie extinsă, nu doar municipiul Botoșani pentru că, deși am ținut fenomenul sub control, avem în continuare câini comunitari pe străzile din Botoșani și cred cu tărie că suntem alimentați cu câini de către comunele limitrofe de unde acești câini migrează spre Botoșani”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Nu puține au fost cazurile în care au putut fi observați câini care se deplasau pe marginea drumului spre oraș.
Ca atare, se dorește încheierea unui parteneriat cu primăriile comunelor din jur pentru gestionarea acestei probleme.
„Poate presupune o asociere cu comunele limitrofe ale municipiului sau printr-un proiect abordat prin Zona Metropolitană. Costurile pentru capturarea acestor câini sau pentru găzduirea lor în padocul municipal trebuie suportat de comunele de unde a fost capturat câinele, pentru că în acest moment Municipiul Botoșani plătește pentru câinii care sunt capturați din oraș”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
În cazul în care acest protocol va fi perfectat, primarii din jur pot solicita, contra cost, capturarea și sterilizarea animalelor fără stăpân.
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile