Amenzile au fost aplicate și cetățenilor care au incendiat vegetația uscată, sancțiunile ajungând și la 10.000 de lei.
Nu mai puțin de patru botoșăneni care au incendiat vegetația uscată sau deșeuri vegetale în amestec cu alte deșeuri au fost sancționați într-o singură zi de comisari de mediu din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani.
Pentru incendierea de vegetație uscată s-a aplicat sancţiunea maximă prevăzută de lege pentru persoane fizice, respectiv 6.000 lei, iar pentru eliminarea prin incendiere a deșeurilor în amestec s-a aplicat sancţiunea de 10.000 lei.
În data de 25 martie o unitate administrativ-teritorială a fost sancționată cu amendă de 30.000 lei pentru incendierea de vegetație uscată de pe o suprafață de cca. 3 ha. Incendiul a cuprins și suprafețe de teren deținute de persoane fizice.
”Acest fenomen, de incendiere a vegetație uscate, a miriștilor, a stufului a luat o amploare deosebită la nivel de județ. Acest fenomen trebuie să înceteze”, transmit comisarii Gărzii de Mediu Botoșani.
Ultrașii Petrolului furioși după înfrângerea cu Botoșaniul: Jucătorii „aliniați” și mustrați
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
ȘOCANT: Un tânăr și-a decapitat mama, polițiștii au găsit-o într-o baltă de sânge
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Aparatură medicală donată de o companie pentru copiii de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Familii, la un pas să rămână pe drumuri: Pompierii chemați rapid
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Două case salvate de pompieri din calea flăcărilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile