Primarii vin și cu propuneri pentru o nouă reorganizare.
Unul dintre cei mai eficienți primari din România, nume greu în PNL, are o poziție radicală în ceea ce privește dispariția României, în actuala formă de organizare. Acesta nu mai vrea județe și consideră că aceste structuri „au generat extrem de puține proiecte și exemple de bună practică”.
Se pare că, în opinia primarului municipiului Oradea și Președinte Executiv al Asociației Municipiilor din România (AMR), Ilie Bolojan, principalele probleme ale actualului sistem administrativ românesc sunt birocrația excesivă, aparatele administrative supradimensionate, dar și lipsa de coordonare ce conduce inevitabil spre blocarea marilor proiecte de investiții.
Ilie Bolojan nu este singurul cu această opinie. Mihai Chirică, primarul Iașiului, dar și de ceilalți primari de municipii, sunt și ei de acord cu faptul că actuala structură administrativă – o rămășiță a statului de tip sovietic al anilor ’60 – este o frână în calea dezvoltării țării.
”Consiliile Județene s-au dovedit niște structuri administrative ineficiente, care au avut un caracter pronunțat politic și care nu au făcut decât să-i țină în lesă pe primarii de comune prin alocările politice preferențiale. Aceste structuri au generat extrem de puține proiecte și exemple de bună practică. La județe, o formulă de regionalizare, care să nu mențină consiliile județene, pe mai multe zone de dezvoltare, care să răspundă unor realități istorice sau chestiuni culturale locale ar fi de preferat”, a explicat Bolojan, citat de hotnews.ro.
Se cere desființarea județelor
Astfel, a fost luată deja decizia. Ilie Bolojan, alături de colegii săi reuniți în cadrul AMR solicită desființarea consiliilor județene – considerate inutile – și insistă pentru regionalizare și descentralizare, ca unic mod de dezvoltare accelerată a României, transmite stiriletransilvaniei.ro.
Bolojan vine și cu o propunere pentru a face totul mai convingător. Acesta propune unirea mai multor comune sărace sau alipirea lor la orașele mari din vecinătate. De asemenea propune și o mai mare descentralizare.
”Formula asta de stat centralizat, în care vin după avize în permanență, nu există un mecanism care să regleze colaborarea dintre centru și local fluent, face ca adoptarea de decizii să fie destul de greoaie și asta a întârziat foarte mult procesele de dezvoltare. Acest sistem centralizat are limitele lui. Dacă este condus de niște oameni competenți, foarte buni administratori, pot genera o dezvoltare de tip piramidal”, a mai explicat Bolojan.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Bărbat prins FĂRĂ permis după un control al polițiștilor de frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Atelier de pictat icoane pe sticlă la Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Dronă misterioasă găsită pe malul Prutului: Un pescar a alertat Poliția de Frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024