Luni şi marţi, două delegaţii conduse de primarii de Botoşani şi Bălţi s-au întâlnit la Primărie pentru a pune la punct o strategie comună în vederea atragerii de finanţări prin Programul Operaţional Comun (POC) România – Republica Moldova 2014 – 2020.
Ghidurile de finanţare sunt deocamdată în formă de draft şi pentru a fi pregătiţi în momentul lansării lor oficiale, edilii celor două oraşe au hotărât să stabilească încă de pe acum ce proiecte vor depune.
Caracteristica principală a POC este aceea a proiectelor „în oglindă”, în sensul că orice activitatea dintr-o ţară trebuie să aibă corespondent într-una din cealaltă.
După două zile în care delegaţiile din Botoşani şi Bălţi s-au împărţit ateliere de lucru, s-a convenit să se întocmească patru proiecte:
- Conservarea şi promovarea patrimoniului cultural şi istoric, prin care la Botoşani se va realiza „Traseul cultural Mihai Eminescu”;
- Prevenirea dezastrelor naturale, la Botoşani intenţionându-se crearea unui sistem de alarmare;
- Prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, prin care se doreşte extinderea supravegherii video a oraşului;
- Dezvoltarea serviciilor de sănătate, vizat fiind Spitalul de Pneumoftiziologie.
„În urma protocolului de colaborare semnat şi aprobat în cele două consilii locale, Botoşani şi Bălţi, noi nu am lăsat să rămână doar un protocol, chiar am trecut la treabă şi pentru asta vreau să îi mulţumesc dlui primar”,
Cătălin Flutur, primar Botoşani.
Omologul acestuia a arătat că o colaborare de asemenea anvergură, administraţia publică locală din Bălţi nu a mai avut.
„Se dezvoltă consecvent de la partea intenţiilor, la semnarea unui acord de colaborare şi în scurt timp avem, concret, paşii de implementare”,
Igor Şeremet, primar Bălţi.
Acordul de colaborare între cele două oraşe a fost încheiat la Bălţi, pe 19 iulie anul curent.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024