Deși pare o sarcină simplă, reprezentanții unităților administrativ teritoriale nu vor să se achite de ea.
Primarii din județ din varii motive încă nu au cerut acel aviz de la Agenția pentru Protecția Mediului pentru un loc de incinerare a animalelor.
Apariția unui focar de pestă porcină africană implică luarea unor măsuri speciale, printre care identificarea unui teren unde animalele să fie incinerate, iar pentru acest lucru trebuie să se obțină un aviz de la Agenția pentru Protecția Mediului. Însă deși problema este dezbătută de mult timp, nu toți primarii au binevoit să ceară acel aviz.
Iar acest lucru o nemulțumește pe șefa Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).
„Stăm prost la un singur capitol cu importanță majoră, mă refer la acele locuri de incinerare, de neutralizare și de îngropare a animalelor în caz de apariție a pestei porcine africane al nivelul UAT-urile. Avem doar 8 comune care și-a avizat aceste locații și 14 în curs de avizare. Având în vedere că suntem de doi ani de zile în alertă maximă, noi după doi ani de zile nici măcar nu suntem pregătiți.”,
a declarat Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA
Primarii pe lângă acest aviz mai au și alte obligații.
„Pe lângă aceste locuri de incinerare și neutralizare a cadavrelor în cazul pestei porcinei, unitățile locale de sprijin împreună cu președinții respectiv primarii să ne ajute în transmitere de informații către populație, nu să ne facă treaba ne facem noi DSV-ul treaba, în ceea ce privește restricțiile de mișcare, identificarea animalului să fie făcută, să gestioneze persoanele care se ocupă din Primărie cu toate deciziile care apar în cazul pestei porcine africane”,
a declarat Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA
”Nu este mulțumitor că nu suntem pregătiți până acum”, este concluzia șefei DSVSA
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024