În cadrul şedinţei care a avut loc astăzi, 2 martie 2010 la Prefectură cu o parte dintre primarii din judeţ şi reprezentanţii Guvernului în teritoriu, au fost ridicate o serie de probleme pe care le întîmpină oamenii de la sate cu privire la depunerea cererilor pentru subvenţii europene către Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Primarii s-au plîns de faptul că documentaţia necesară pentru acordarea acestor subvenţii este una extrem de stufoasă şi se schimbă de la an la an, iar angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în centrele locale din judeţ sunt foarte reduşi numeric. În aceste condiţii, oamenii de la ţară apelează la înţelegerea primarilor în a-i ajuta pentru a putea depune cereri pentru subvenţiile acordate de Uniunea Europeană. Lucru care ar trebui să intre în atribuţiile angajaţilor APIA care însă din cauză că nu fac faţă valului mare de cereri, nu mai au răbdarea necesară pentru a-i consilia pe oameni. Nemulţumirile au fost cu atît mai aprinse cu cît, angajaţii primăriilor fac practic munca angajaţilor APIA. „Cum mai justifică ei acel spor de 75% care îl primesc de la Uniunea Europeană, dacă nu reuşesc să îşi facă treaba?”, a declarat supărat unul dintre participanţii la întîlnire.
„Problema este strict după părerea mea de o bună organizare a acestei activităţi, la nivel de centre locale, sau la nivel judeţean, cu riscul de a părea eu puţin mai critic, eu spun că managementul acestei activităţi este deficitar, găsim la această dată, pentru că ne trezim într-o perioadă cînd se aglomerează foarte tare cererile şi vedem că sunt mii şi am văzut fenomenul şi anul trecut cînd oamenii stăteau în număr mare la cozi, iar la această dată, faceţi o vizită şi vedeţi cîte cereri procesează angajaţii APIA”, a declarat Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomîrla. Mai mult, centrele locale din judeţ care sunt subordonate Agenţiei de Plăţi funcţionează în spaţii extrem de mici, lucru care duce la formarea de cozi interminabile şi nervi întinşi la maximum. De altfel, acest aspect a fost arătat şi de fostul director al APIA, Ovidiu Epuraş, în decursul anului precedent care s-a plîns de faptul că, de la nivel central, nu sunt alocate fonduri pentru ca activitatea în aceste centre să se desfăşoare în parametri normali.
Totodată, pentru acest an, agricultorii care doresc să beneficieze de subvenţii europene, trebuie să prezinte anumite ortofotoplanuri prin care le sunt identificate terenurile agricole pe care le deţin şi pentru care solicită subvenţie în format electronic. Ori, cum mare parte dintre solicitanţii acestui sprijin financiar sunt oameni de la ţară care nici măcar nu ştiu să deschidă un calculator, această sarcină este preluată de angajaţii primăriilor. Ce e drept, APIA a derulat în februarie o serie de şedinţe de consiliere a agricultorilor cu privire la modul în care trebuie să depună cererile pentru acordarea ajutorului pe suprafaţa declarată, însă primarii susţin că aceste întîlniri ar fi trebuit derulate în teritoriu. Prefectul a luat la cunoştinţă şi aceste probleme pe care le întîmpină oamenii şi a promis că se va implica în soluţionarea lor printr-o serie de noi întîlniri la care vor fio invitaţi şi reprezentanţii APIA.
Durere la Liceul Pedagogic după moartea profesorului de 31 de ani: Ne va fi dor
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Iftime s-a răzbunat: Trufașul Becali / Ne-au și motivat declarațiile stupide
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Plățile cu cardul ar putea dispărea: Băncile vor adopta o altă tehnologie
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Liviu Ciobotariu după victoria cu FCSB: Au avut atitudine, au avut agresivitate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024