Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani.
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a organizat cu sprijinul Instituției Prefectului, o reuniune oficială cu toți cei implicați în implementarea aplicării Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI).
Măsurile adoptate prin această lege au scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile și de a diminua sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari.
Astfel, în data de 23 octombrie 2023, Instituția Prefectului a găzduit întâlnirea de informare cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județ (primari și reprezentanți ai serviciului public de asistență socială), în cadrul căreia directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială a prezentat materialele de informare și etapele ce urmează a fi implementate.
Acest eveniment face parte din planul de comunicare și instruire, destinat sprijinirii primăriilor care au un rol activ în implementarea VMI, activități organizate în fiecare județ în parte de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), în parteneriat cu Banca Mondială (BM).
Măsurile adoptate prin aplicarea Legii nr. 196/ 2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI) sunt parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul 13 ”Reforme sociale”, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari.
VMI reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Odată cu intrarea în vigoare a VMI, acordarea beneficiilor Venitul Minim Garantat (VMG) și Ajutor pentru susținerea familiei (ASF) se suspendă. Drept urmare, toți beneficiarii actuali de VMG și ASF trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 1 noiembrie și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de VMI.
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024