Consiliul Județean Botoșani a organizat miercuri, 10 ianuarie 2024, o întâlnire cu primarii privitoare la modul în care vor fi împărțite sumele pentru drumurile județene și comunale.
În debutul întrunirii care a avut loc în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a susținut că în acest an sunt alocări mai mari pentru comune, având în vedere că a fost finalizat drumul strategic. Ulterior, a prezentat investițiile în infrastructura rutieră care urmează a fi făcute în acest an.
Iar oficial, criteriile care au stat la baza repartiției au fost lungimea și starea drumurilor.
„V-am convocat în această ședință pentru a vă aduce la cunoștință modul în care vor fi repartizate sumele pentru drumurile de interes local și cele județene, alocate de către Guvern județului nostru. Alocarea sumelor către comune o facem în baza unui algoritm care ține cont de dimensiunea localităților, de rețelele de drumuri aflate în administrare și de starea acestora.
Deși fondurile alocate sunt mai mici decât anul trecut, sumele repartizate sunt cu cel puțin 30% mai mari decât cele alocate comunelor în 2023. Alocăm, așa cum am promis la dezbaterea de anul trecut, mai mulți bani pentru drumurile de interes local, dat fiind faptul că am finalizat Drumul Strategic”
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
La nivelul orașelor și municipiilor a fost alocată o sumă totală de 2,75 milioane lei. Toate orașele ar urma să primească o sumă unitară de 250.000 de lei. 1 milion de lei va fi acordat pentru municipiul Botoșani, în timp ce Dorohoiul va primi 500.000 de lei.
Direcției Județene de Drumuri și Poduri (DJDP) îi revine aproape 17 milioane de lei.
„La nivelul orașelor și municipiilor alocăm 2,75 milioane lei, cu mențiunea că toate cele cinci orașe primesc o sumă unitară. Strict pe sume, în acest an, alocăm 8,18 milioane lei pentru drumurile de interes local și 16,9 milioane lei Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani pentru continuarea programului de întreținere prin realizarea de covoare asfaltice și plombe prinse în acordul cadru pe care l-am încheiat anul trecut”,
Doina Federovici, președinte Consiliului Județean Botoșani.
Ulterior, șefa județului a citit sumele care vor fi repartizate tuturor unităților administrativ-teritoriale. Pentru ca mai apoi să vină rândul primarilor la adresat întrebări.
A fost un singur doritor și anume primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, care s-a arătat nemulțumit de alocarea sumelor pentru primării.
Mult prea puțin, susține alesul:
„Noi apreciem munca dvs, ceea ce faceți în teren, la Consiliul Județean, cu drumurile din județ, dar pentru noi, primarii, astea nu sunt sume. Astea sunt așa «luați și voi de aici». Păcat că ne-ați chemat pentru sumele astea, sincer. Mă așteptam la mai mult. În contextul în care eu mă rezum strict la Primăria Mihai Eminescu, în care noi pe taxele pe mijloacele de transport dăm peste 500.000 de lei la Consiliul Județean și dvs. de acolo ne dați 80.000. Credeți-mă că este bătaie de joc, nu știu la ce mă mai străduiesc să le strâng taxele pentru Consiliul Județean cu mijloacele de transport”,
Verginel Gireadă, primar comuna Mihai Eminescu.
Sumele pentru primării urmează să fie adoptate de către consilierii județeni în cadrul unei ședințe extraordinare care urmează a fi stabilită.
Șefa administrației județene a răspuns discuției privitoare la drumuri cu... angiograful de la Spitalul Județean, pentru care s-ar fi prevăzut fonduri în bugetul de stat pe 2024 în unui amendament depus de parlamentarii PSD.
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile