Veste bună transmisă de unul dintre parlamentarii botoșăneni.
Mihaela Huncă, deputat în Parlamentul României a arătat că după mai multe adrese către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice dar și la Ministerul Educației s-a găsit o rezolvare cu privire la achiziția de microbuze școlare.
„Plecând de la una dintre necesitățile le are sistemul de învățământ, pot să vă spun cu bucurie că prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 s-a găsit în urma solicitărilor pe care le-am făcut și individual și împreună cu câțiva colegi din comisia de educație, s-a găsit posibilitatea de a putea să fie un obiectiv specific în cadrul acestui program, acela de a se putea efectua achiziția de microbuze școlare”,
Mihaela Huncă, deputat
Centralizarea nevoilor din județul Botoșani a pornit punctual de la o situație din Mihălășeni și s-a generalizat, contatându-se faptul că problema nu este una singulară.
„Drumurile în județul nostru nu sunt dintre cele mai bune, microbuzele școlare au fost achiziționate, unele din ele s-au defectat, în alte localități există nevoia de aceste microbuze. Și atunci, la nivelul județului din situația prezentată MDRAP, județul Botoșani are nevoie în total de 32 de microbuze școlare dintre care 22 cu 28+2 locuri și 10 microbuze cu 16+1 locuri”,
Mihaela Huncă, deputat
2.115 mijloace de transport sunt necesare la nivel național. Primarii pot depune aceste proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănenii care trăiesc din banii statului: Peste 7.000 de asistați sociali înregistrați în județ
Ramona Lupu
Feb 27, 2025
Flăcări puternice aproape de un iaz, doi botoșăneni au primit amenzi URIAȘE
Oana Sava
Feb 27, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile