Este unul dintre cele mai importante drumuri din județul Botoșani, mai ales prin prisma încărcăturii culturale și a faptului că leagă o arteră națională de un obiectiv reprezentativ pentru botoșăneni.
Drumul comunal care duce spre Ipoteștiul poetului nepereche a fost reabilitat. Fondurile au fost accesate de Primăria comunei Mihai Eminescu prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.
”Este vorba de reabilitare și modernizare drum comunal, un drum în valoare de aproape 4 milioane de lei noi. Cum se termină lucrările, facem recepția, mai au de turnat încă un strat de asfalt. S-a lucrat foarte repede, mai au de intervenit pe partea de acostamente și de marcaje rutiere”, a declarat primarul comunei Mihai Eminescu, Aneta Gireadă.
Cei care au modernizat calea de acces în mai puțin de o lună de zile au fost muncitorii de la firma botoșăneană Tehnic Asist. Dacă nu ar fi nins, cel mai probabil undeva în prima decadă a lunii cadourilor s-ar fi făcut și recepția lucrării. A fost reparat practic drumul care pornește de la intersecția cu drumul național până la Memorialul Ipotești și în continuare spre cel care duce către Lacul cu Nuferi. Distanța de drum comunal reabilitată este de aproximativ 7 km. (G.E.)
CITEȘTE: Râde țara de noi: Drumul național care-i tot de pământ, somnul de 51 de kg și ”bijuteria” cu patru trenuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024