Marți dimineață a fost tăiată în mod simbolic panglica inaugurală prin prezența primarului și a inspectorului școlar general. Au fost prezenți și membrii comisiei de recepție a lucrărilor.
Un profesor plin de zel a încercat să-i introducă pe oaspeții de seamă printr-o gaură în podul școlii, unde ar fi urcat cu ajutorul unei scări. A fost refuzat politicos și invitat să urce singur pentru a se bucura de priveliștea de mansardă.
”
Investiția de aici a avut o valoare de 330.000 de lei fără TVA și constat în realizarea șarpantei acestei unități de învățământ care era o necesitate și o urgență. Acum noi ne bucurăm că s-a putut realiza în timp record și că toți copiii de la această unitate de învățământ vor avea create condiții bune de desfășurare a procesului educativ”, a declarat
Mihaela Huncă, inspector școlar general.
A apreciat rezultatul final al investiției și edilul șef al orașului care mai apoi a luat la cunoștință de viitoarele nevoi ale unității educaționale și anume reabilitarea sălii de sport.
”
O școală foarte bine administrată și țin să felicit conducerea școlii, fiecare metru de teren este folosit, fiecare spațiu care o utilitate. Se vede simțul gospodăresc cu care este gestionată școala și mi-aș dori cât mai multe școli din municipiu să arate așa. Vom încerca și anul viitor în limita disponibilităților financiare să continuăm modernizarea acolo unde este necesar și vom avea discuții pe această temă”, a spus și
primarul Ovidiu Portariuc.
Emoționată și directoarea școlii a mulțumit pentru fondurile alocate și a prezentat în linii mari rezultatele unității de învățământ.
”
Suntem o școală de prestigiu din municipiul Botoșani și din județ, avem proiecte educaționale foarte multe pentru lucrul acesta suntem școală europeană pentru a doua oară consecutiv. Desfășurăm un proces de învățământ modern, la cele mai înalte standarde de calitate, toate evaluările pe care le-am avut, au fost cu calificativ F oarte Bine”, a adăugat și
Elena Rodica Dodiță, director Școala nr. 17.
La Școala nr. 17 învață aproape 700 de elevi din Botoșani care sunt îndrumați de 40 de cadre didactice.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
ACUM: Șarpantă de miliarde inaugurată la Colegiul Mihai Eminescu cu primarul și șefa IȘJ- FOTOGALERIE