Primarul de Botoşani, Ovidiu Portariuc, a premiat joi la amiază 29 de perechi care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Cuplurile de aur au primit câte un buchet de flori, o diplomă şi un premiu în bani în valoare de 300 lei. La finalul festivităţii din sala de şedinte a Consiliului Local, primarul a închinat un pahar de şampanie cu cei prezenţi.
„Este o bucurie pentru noi că sunteţi aici, vreau să vă felicit pentru faptul că aţi reuşit atâta timp să păstraţi această convieţuire care nu e un lucru uşor şi, de asemenea, că aţi dat dovadă de înţelegere şi înţelepciune. Sunteţi şi un model pentru cei mai tineri deoarece în zilele noastre e din ce în ce mai greu să păstrezi şi să conduci o familie. Vreau să vă asigur că tot timpul uşa Primăriei va fi deschisă, uşa mea va fi deschisă şi vom face tot ce putem pentru a vă sprijini”, a afirmat
Ovidiu Portariuc.
VEZI ŞI:
Edilul şef- şah cu pensionarii, vicele „a pus-o” de-un tenis – FOTO&VIDEO
Acesta le-a mai transmis vârstnicilor că reprezintă o prioritate pentru administraţia locală, amintindu-le că săptămâna trecută a fost inaugurat un club al pensionarilor, în cartierul Sucevei. Edilul şef le-a promis că în cursul anului viitor va inaugura şi altele, în fiecare cartier, pentru a nu fi la o distanţă foarte mare de locuinţele oamenilor.
„Vă aşteptăm pe cei care locuiţi în zona Primăverii-Sucevei să vă înscrieţi deja în acel club al pensionarilor, e un club care îşi propune să pună la dispoziţie diverse mijloace de socializare, de întâlnire, într-un anumit cadru. Încă o dată, felicitări, vă doresc multă sănătate, bucurie, ani îndelungaţi şi să ne revedem cu bine”, a mai spus
Ovidiu Portariuc.
CITEŞTE ŞI:
Cupluri de aur premiate la scenă deschisă – GALERIE FOTO&VIDEO