Ovidiu Portariuc susține că în urma discuțiilor s-a pus la curent cu sistemul administrativ din America unde primarii chiar trăiesc ”visul american” și nu au puteri limitate precum în România.
”
Au fost discuții foarte interesante, este o altă perspectivă asupra administrației. În SUA primarul are altă putere de decizie, nu există această relație cu CL în care la un moment dat primarul nu are nici o modalitate de a acționa ci este pur și simplu sub controlul CL și nu mai poate nici o mișcare deși primarul este ales de cetățeni”, a declarat
Ovidiu Portariuc.
De asemenea, un alt element extrem de important luat în discuție a fost privitor la menținerea ordinii și liniștii publice prin polițiștii locali care se subordonează Primăriei și care de asemenea au o arie mai largă de intervenție.
”
Poliția Locală la fel are o putere mult mai mare acolo și din punctul acesta de vedere am discutat cu profesioniști în domeniul acesta și vom încerca să aducem un model nou, pliat pe legislația noastră astfel încât să reformăm și să schimbăm puțin eficiența Poliției Locale și percepția acesteia în rândul cetățenilor”, a adăugat
edilul șef.
O altă disfuncționalitate în sistemul public românesc ar fi aceea al deficitului nesfârșit de personal dar și al ”supremației” bugetarilor deja încadrați care răspund anevoios în cazul în care fac erori de serviciu.
”
Este foarte greu să angajezi personal calificat chiar dacă este foarte greu să își duci la îndeplinire sarcinile, este foarte greu să tragi la răspundere pe cineva care nu-și face datoria. Sunt scăpări ale sistemului care nu pot fi schimbate de la o zi la alta. Ei nu se confruntă cu probleme de genul acesta, au o putere mai mare de decizie și o mare flexibilitate”, a încheiat
primarul.
VEZI MAI MULTE DETALII DESPRE VIZITA DE LA BRAȘOV:
Portariuc, forum montan cu primari și ... americani – FOTOGALERIE