Primarul Cosmin Andrei a semnat dispoziția de desfacere a contractului de muncă al lui Eugen Țurcanu în cursul zilei de luni, 5 februarie 2024.
Iar astăzi, 6 februarie 2024, directorului Direcției de Sport și Agrement (DSA) i s-a înmânat documentul.
„Am semnat dispoziția și i-am înmânat-o dlui director Țurcanu prin care a fost destituit din funcția de director al Direcției de Sport și Agrement. Țin să precizez că au fost mai multe cercetări disciplinare care au condus la propunerea aceasta a comisiei pe care mi-am însușit-o, care s-au derulat pe parcursul anului trecut”,
Cosmin Andrei, primarul municipiul Botoșani.
Edilul șef a arătat că decizia intră în vigoare din momentul comunicării. Ceea ce înseamnă că începând de miercuri, 7 februarie 2024, Eugen Țurcanu nu mai este director al acestei direcții aflată în subordinea municipalității.
„Nu are nicio legătură cu evenimentele în derulare, aceasta este doar o etapă finală care s-a finalizat. Luni am semnat dispoziția. De atunci l-am căutat pe dl Țurcanu să-i înmânăm dispoziția. Mâine voi emite o altă dispoziție prin care să numesc un director interimar la DSA, din interiorul direcției. Țin să precizez că au fost cinci cercetări disciplinare și aceasta din urmă s-a soldat cu destituirea din funcție, celelalte fiind atacate în instanță cu diverse sancțiuni”,
Cosmin Andrei, primarul municipiul Botoșani.
Cel mai probabil, noul șef ar urma să fie numit Mihai Nițișor, angajat în cadrul directiei și care este printre puținii salariați care ar îndeplini condițiile pentru ocuparea funcției.
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Copil îmbolnăvit din cauza unei poluări masive: Tatăl cere disperat ajutorul - VIDEO
Ramona Lupu
Mar 12, 2025
O nouă lege pentru șoferii agresivi în trafic: Ce sancțiuni drastice se aplică
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Moment emoționant pentru un polițist din Botoșani: A revenit la liceul unde a învățat
Oana Sava
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile