Într-un comunicat transmis public, primarul Cătălin Flutur spune că și în 2020 domeniul infrastructură în educație ar urma să primească atenția cuvenită.
Un număr de 98 de investiții cuprinse în bugetul pe acest an vizează unități de învățământ botoșănene, fie ele creșe, grădinițe, școli sau licee, susțin reprezentanții Primăriei.
Printre acestea, construirea unei creșe noi în cartierul ANL Cișmea este unul dintre obiectivele cele mai importante cuprinse în acest capitol bugetar. Solicitată constant în ultimele luni de către cetățenii din zonă, creșa de la Cișmea rezolvă o problemă importantă a acestora, fiind una dintre prioritățile investiționale ale anului 2020.
Alte obiective de mare însemnătate pentru municipiu în domeniul educației sunt cele privind reabilitarea și modernizarea Grădiniței 22, a Grădiniței Șotron și a Grupului Școlar Petru Rareș.
Practic toate colegiile botoșănene beneficiază în acest an de investiții pentru asigurarea utilităților, reabilitarea unor spații sau dotarea cu aparatură a unor laboratoare
Lista completă a investițiilor din educație poate fi consultată AICI
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024