La mai puțin de o lună de la data la care a depus adeziune la Partidul Național Liberal, primarul comunei Păltiniș a decis să revină în ALDE.
Costel Romanescu este nemulțumit de faptul că, din noaptea primului tur al alegerilor prezidențiale, când și-a trimis prin fax cererea de reintrare în PNL și până în ziua de astăzi, nu a primit vreo veste de la liberali.
Faptul că nici măcar nu a fost luată în discuție adeziunea sa în Biroul Politic Județean l-a determinat să renunțe la cerere de a reveni în PNL.
”Am tot așteptat, dar dacă sunt atât de nevaloros, ca să pun așa, dacă nu am valoare și trebuie să fiu analizat mai mult, ce pot înțelege? Nici măcar nu am fost invitat la sediul PNL sau la ședința cu primarii care a avut loc săptămâna trecută la Ștefănești. De moment ce la Ștefănești au fost invitați toți primarii și șefii de organizații, iar pe mine nu m-au invitat ce pot să înțeleg? Că nu sunt dorit în echipă”,
Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniș.
Acesta crede că PNL-iștii nu au făcut ceva decât să se folosească de voturile sale în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, despre care Botoșăneanul a arătat că au fost extrem de importante în victoria la mare luptă a lui Klaus Iohannis împotriva Vioricăi Dăncilă, pentru ca apoi să nu mai dea vreun semn că îl doresc în partid.
”Nu am nici o comunicare de la partid că m-ar fi primit. Singura decizie pe care o am este aceea de excludere”,
Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniș.
A fost însă reprimit cu brațele deschise în ALDE, fiind deja cooptat în Biroul Politic Teritorial.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024