A fost o campanie electorală anostă cu liberalii pe de-o parte care au defilat prin țară cu Leon Dănăilă în mijloc și social-democrați de cealaltă, care au adoptat tactica mesajelor transmise prin canale media, evitând contactul direct cu presa.
Liderii PNL, de la București la Suceava sau Arad, au organizat tot felul de manifestații publice în orașele mari sau mici ale țării, iar una de acest gen a avut loc la Iași, în data de 5 decembrie.
Acolo, liberalii botoșăneni au deplasat câteva sute de oameni. Cel mai înflăcărat discurs n-a fost al vreunui candidat din Moldova la Parlament, ci al primarului Aradului, Gheorghe Falcă, în condițiile în care edilul nu candida pe nici o listă. Alocuțiunea acestuia a fost un amestec de grandomanie și umilință la adresa sărmanilor țării, săracilor din nordul țării care au devenit principalii vinovați, la fiecare scrutin aproape, pentru voturile oferite PSD-ului.
Săracii flămânzi din zona Moldovei care nu au de nici unele, de la locuri de muncă, la drumuri decente sau alte facilități ale civilizației începutul de mileniu, morții care umblă ca viii.
”Pe vânt, pe frig și viscol, Moldova se ridică la fel ca în fiecare război, pentru victorie, România înainte”, și-a început urlând arădeanul discursul de la Iași.
Aproximativ 6 minute a ținut Gheorghe Falcă microfonul în mână, adeseori aproape desfigurat le-a strigat celor câțiva oameni prezenți în fața scenei: ”Moldova înainte, România înainte”.
Primarul Aradului a pus accent pe cuvântul viață. A ajuns până într-acolo încât și-a însușit inegalabilul dar de a oferi chiar, viață. Evident, moldovenilor.
”Vă vorbesc azi despre curaj și credință, vă vorbesc astăzi despre viață. Vă vorbește un om care acum 10 ani în orașul său avea 32 de locuri de muncă, iar astăzi am 80.000 de locuri de muncă și am dat viață oamenilor. Asta înseamnă politică creștin liberală, asta înseamnă să fii în relații cu oamenii”,
Gheorghe Falcă, primarul Aradului
Edilul din vestul țării, care a țipat ca ieșit din minți, a povestit chiar o întâmplare în care eroi principali au fost bineînțeles, tot moldovenii. Asta după ce, a cam terminat de dat viață oamenilor din orașul lui.
”În primăvara acestui an, nemaifiind oameni în Arad, am adus 500 de oameni din Botoșani și Suceava. Și au venit la lucru în Arad și am văzut cum au prins viață”,
Gheorghe Falcă, primarul Aradului
Umilința maximă a fost probabil atunci când liderul liberalilor, care a fost cel ce a coordonat campania de la alegerile parlamentare, a transformat pizza într-o delicatesă ce doar prin Arad poate fi consumată.
”Iar într-o zi în fața unei pizzerii am văzut patru copii și o femeie. Din pizzerie a ieșit un om care a deschis cutia cu o pizza și șase oameni au mâncat o pizza. I-am întrebat de unde sunteți voi? – Dl. primar, noi suntem cei veniți din Moldova. I-am dus înăuntru să vadă ce înseamnă și în continuare viață. Adică în țara asta cu pământ bun, în țara asta cu valori, trebuie copiii noștri să mânce patru oameni o pizza sau să ne ridicăm? Ridicați-vă Moldova și nu mai acceptați sărăcie ridicați-vă și dați afară cu baronii voștri, rupeți lanțurile PSD-ului și dați libertate oamenilor”,
Gheorghe Falcă, primarul Aradului
Falcă nu s-a putut decide până la urmă câți au fost oamenii care au mâncat acea pizza și nici cum a reușit el să le dea viață înăuntru, într-o banală pizzerie.
Pe scenă, alături de Gheorghe Falcă, au fost Costel Șoptică și Cristian Achiței, pe care i-a umflat râsul încă din startul discursului susținut de Gheorghe Falcă.
Gheorghe Falcă a pus aceeași placă – viață și pizza – pe la mai toate mitingurile electorale, numai că schimba proveniența săracilor, în funcție de zona în care avea loc mitingul. Dacă acțiunea electorală se organiza în sudul țării, atunci săracii cărora le-a dat viață și pizza erau din Teleorman, dacă erau din nord-estul țării, proveneau din Moldova.
CLICK ȘI VEZI DISCURSUL ÎN CARE BOTOȘANIUL, LA 1:39 ESTE SCHIMBAT CU TELEORMAN
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024