Primarul municipiului Botoșani le-a mulțumit joi tuturor politicienilor care au comentat propunerea sa de a se realiza un consens politic în interesul orașului, printr-un susținerea programului „Pace politică pentru dezvoltarea municipiului Botoșani – 2015-2020”.
„Le mulțumesc tuturor celor care au exprimat poziții publice cu privire la propunerea mea de a se realiza o pace politică pentru dezvoltarea municipiului Botoșani, inclusiv celor care m-au criticat. Asta înseamnă că acest program a suscitat interes, iar dezbaterea a fost lansată”, a declarat primarul.
Edilul le cere însă celor care critică proiectul să vină și cu propuneri constructive care să contribuie la definitivarea programului.
„Accept cu sinceritate criticile, dar critica de dragul criticii nu duce la nimic bun. Îmi doresc o critică constructivă, care să îmbunătățească programul propus de mine. Îi rog așadar pe cei care mă critică să pună pe masă propriile lor propuneri, iar apoi putem analiza împreună cum să dezvoltăm orașul”, a precizat Ovidiu Portariuc.
Primarul nu a dorit să comenteze atacul fostului edil Cătălin Flutur cu privire la „restanțele” din actualul mandat administrativ, dar și-a exprimat speranța că acesta va participa la consultările pe care le va organiza Primăria cu reprezentanții partidelor politice.
„Eu am făcut apel la consens. Deci nu voi intra într-o polemică cu domnul Flutur privind restanțele. Dânsul ar avea mai mult de pierdut, dacă ar fi să comparăm restanțele rămase după cele două mandate ale sale, cu cele rămase după trei sferturi din mandatul meu. Rețin însă mesajul pozitiv al domnului Flutur cu privire la programul pe care l-am lansat. Sper să vină cu propuneri interesante la consultările pe care le voi organiza în luna decembrie, cu toate partidele politice”, a adăugat Portariuc.
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile