Primarul de Botoşani ameninţat de Tudor Giurgiu cu
lanţuri şi Ponta – VIDEO & FOTO
Scene fără precedent joi seară la Cinematograful Unirea. Nu au fost în vreun film, ci în direct, în faţa celor aproximativ 400 de oameni care au asistat la premiera filmului „Despre oameni şi melci” regizat de cunoscutul Tudor Giurgiu. Participant la eveniment, acesta a lansat un atac violent la adresa primarului Ovidiu Portariuc.
„Vorbe de adormit copiii”, „Ne legăm cu lanţuri de acest cinematograf”
Motivul l-a constituit intenţia edilului şef de Botoşani de a închide Cinematograful Unirea. În urmă cu două săptămâni şeful de la municipiu şi-a făcut publică intenţia de a transforma obiectivul în sediul Filarmonicii de Stat şi sistarea difuzării filmelor în această locaţie pentru că oraşul ar urma să aibă multiplex la Uvertura Mall. Fostul director al Televiziunii Române a aflat de acest lucru şi a ameninţat cu proteste extreme în cazul în care primarul de Botoşani chiar începe să îşi pună în practică planurile. Astfel, înainte de difuzarea filmului pe care l-a regizat, Tudor Giurgiu (foto stânga), actorul Andi Vasluianu şi alţii care au jucat în această producţie au urcat pe scenă şi s-au adresat oamenilor. Regizorul a folosit acest prilej pentru a menţiona că în toată ţara mai există doar 35 de cinematografe de stat care trebuie ţinute deschise cu orice preţ. El l-a atacat frontal pe Ovidiu Portariuc.„Vreau să vă asigur, şi dacă puteţi să transmiteţi mesajul ăsta la Primărie, că nu numai eu, dar voi convinge toţi regizorii, prieteni sau neprieteni, de la Mungiu şi Porumboiu, că sunt şi ei moldoveni. Avem şi noi prieteni în politică, putem să mergem şi noi la primul ministru. Nu vom permite să se transfere nici un cinematograf la Filarmonică, nu cred că trebuie distrus”, a afirmat Tudor Giurgiu. Discursul său cu referiri la şefii administraţiei publice locale de la Botoşani a fost întrerupt de ropotele de aplauze din partea spectatorilor prezenţi în sală. Regizorul a continuat. „Faptul că Botoşaniul va avea nu ştiu când un mall şi se vor face cinemauri, astea sunt cuvinte şi vorbe de adormit copiii. Cred că, dacă mai avem puţine săli cu oameni care ştiu să le conducă, trebuie lăsate în felul acesta şi mai mult decât atât ar trebui modernizate. Eu vă asigur, şi voi face din chestia asta o cauză foarte, foarte serioasă, dacă se va întâmpla lucrul acesta venim şi ne legăm cu lanţuri de acest cinematograf”, a ameninţat regizorul Tudor Giurgiu.
VEZI ÎN VIDEO AMENINŢĂRILE LUI TUDOR GIURGIU
Salutări de la Monica Bârlădeanu pentru publicul cald de la Botoşani
De altfel, Tudor Giurgiu a menţionat şi că, din tot periplul său prin ţară prilejuit de lansarea filmului „Despre oameni şi melci”, la Botoşani a întâlnit cel mai cald public şi a avut parte de cea mai frumoasă primire. Mai mult, el a transmis şi scuzele Monicăi Bârlădeanu, care evoluează într-unul din rolurile principale, pentru că nu a putut veni la Botoşani deoarece se află între două deplasări în China şi SUA, dar ea i-a povestit ce public călduros a întâlnit aici în 2010, când a venit în oraş pentru a participa la premiera filmului „Francesca”.
Apel de la spectatori să nu se închidă Cinematograful Unirea
Discuţiile pe această temă au părut abandonate, numai că ele au fost reluate după difuzarea filmului. Atunci regizorul şi actorii au urcat din nou pe scenă pentru a discuta cu spectatorii, iar unul dintre aceştia, Radu Lebădă, a redeschis subiectul. „Cum puteţi ajuta la salvarea Cinematografului? E un loc romantic pentru oraşul nostru. Ne-am obişnuit cu filmele vechi, mergeam pe stradă, ştiam că aici trebuie să fie Cinematograful. Ne puteţi ajuta cu ceva? Pentru noi înseamnă foarte, foarte mult”, a întrebat Radu Lebădă (foto dreapta, cu ochelari). În acest moment regizorul a întărit cele afirmate înainte de film, susţinând că nu a glumit deloc. „De obicei aici ţine de înţelegeri politice, doar că politicienii trebuie să ţină cont că existaţi dvs., un public care are nevoie de aşa ceva şi mai suntem şi noi. Ori în momentul acesta, cred că ce a făcut filmul românesc pentru ţara asta în ultimii 10 ani la nivel de imagine, ce le place politicienilor să spună, cred că n-a făcut nimeni”, a mai spus Tudor Giurgiu.
VEZI APELUL DIN PUBLIC ŞI REACŢIA LUI TUDOR GIURGIU
Explicaţii de la un fost viceprimar
Aflat în sală, fostul viceprimar Cătălin Alexa a luat la rândul său cuvântul. Actualul consilier local a explicat că şi precedenta conducere de la municipiu a intenţionat să aducă Filarmonica în locaţia Cinematografului, dar fără a opri difuzarea filmelor. El a menţionat că s-a dorit inclusiv renovarea sălii concomitent cu reducerea capacităţii acesteia. „Cred că era mult mai interesant dacă era o sală cu 250 de locuri arhiplină, ar fi dat mult mai bine”, a afirmat Cătălin Alexa, arătând că, în ciuda prezenţei bune de la premieră, au mai rămas totuşi ceva locuri neocupate în sală.
Primarul de Fălticeni, un cinefil, primar de Botoşani… lipsă
Spre final Tudor Giurgiu l-a atacat din nou pe primar, indirect de această dată, arătând că aproape pe nici un edil nu din ţară nu îl interesează soarta cinematografului şi nici filmul românesc. „Singurul primar care a venit la filmul acesta a fost ieri la Fălticeni, un primar extraordinar. De partea noastră este un faliment total pentru că nu am reuşit să schimbăm nimic. De ce? Pentru că, cultura, filmul în general, sunt ultima prioritate, iar problemele dvs., la fel, sunt total neinteresate pentru ei”, a afirmat Tudor Giurgiu. Primarul Ovidiu Portariuc nu a participat la premiera de ieri seară.
CITEŞTE CUM A DECLANŞAT OVIDIU PORTARIUC FURIA LUI TUDOR GIURGIU
Primarul vrea să transforme cinema Unirea în sediu pentru Filarmonică