La câteva ore de la comunicarea făcută de liberali cu privire la trecerea întregii organizații de la PSD la PNL, Eugen Nechita a avut o reacție.
Primarul de la Drăgușeni a explicat firul evenimentelor și a arătat că Marius Budăi, responsabil pe Colegiul Darabani l-ar fi invitat special pe viceprimarul Cristinel Cobuz la sediul partidului „când i-au dat în unanimitate votul pentru doamna Federovici pentru europarlamentare și i-a spus că așa e normal conform statutului ca să nu rămână organizația comunală Drăgușeni fără președinte”.
Concret i-ar fi spus viceprimarului că-l numește președinte interimar al organizației în locul lui Eugen Nechita care se afla sub măsura privativă de libertate.
Și că, demiterea s-ar oficializa de fapt de către o persoană de la București care ar veni tocmai la Botoșani pentru demiterea unui președinte de organizație comunală. Și astfel a scutit respectiva persoană și de drum și de cheltuială: „poate decontează din cotizația de la partid de la Botoșani și se face o gaură în buget”.
„Deocamdată suntem membri PSD nu putem spune că suntem membri PNL. Dar de trecut, o să treacă toată organizația, da. Îl scutim pe dl Budăi care a luat viceprimarul cu japca, l-a dus la partid și a spus că-l pune interimar și că o să vină cineva de la București și o să mă demită din funcția de președinte a organizației. L-am scutit de un drum ca să nu se mai obosească să vină ăla de la București, n-are rost”,
Eugen Nechita, primarul comunei Drăgușeni
Aleșii locali pot părăsi partidele pe listele cărora au fost aleși cu șase luni înainte de alegerile locale, fără a-și pierde mandatele.
„Mai mult ca sigur că dacă o să fim sănătoși, toată organizația fostă a PSD-ului când se termină mandatul, când se depun dosarele de candidaturi vom pleca toți împreună primar viceprimar, consilier primar și toți consilierii PSD-ului, pe lista PNL-ului. Vor fi zece consilieri locali, consilier primar, consilier viceprimar și primarul”,
Eugen Nechita, primarul comunei Drăgușeni
În cursul dimineții Costel Șoptică și Verginel Gireadă au avut o întâlnire cu primarul și viceprimarul de la Drăgușeni în care printre altele s-au purtat discuții despre strategia de dezvoltare a comunității.
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ANUNŢ Primăria Botoșani privind noile hotărâri adoptate în cadrul ședințelor Consiliului Local
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Marius Croitoru, OUT de la FCU Craiova, Adrian Mititelu: Lucrurile nu merg bine
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Declarația zilei 28 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 28, 2024