Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani, a semnat astăzi, alături de primarii din Suceava, Iași, Piatra Neamț, Roman, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, acordul cadru pentru înființarea Asociației „Moldova se dezvoltă”.
Obiectivul principal al acestei asociații este dezvoltarea regiunii prin realizarea în comun a unor proiecte de investiții în infrastructură și economie.
”Alături de colegii mei, am semnat astăzi acordul cadru pentru înființarea Asociației „Moldova se dezvoltă”. După cum se observă din chiar titlul asociației, obiectivul principal al acesteia este dezvoltarea regiunii prin realizarea în comun a unor proiecte de investiții în infrastructură și economie.
Este evident că motivele care ne-au obligat să înființăm această asociație sunt lipsa unei strategii coerente de dezvoltare și de alocare a resurselor în vederea diminuării decalajului dintre Estul și Vestul țării. Moldova a fost ținută într-o izolare vizibilă, cu consecințe foarte grave din punct de vedere economic. Acest lucru a dus la o stare de sărăcie din care nu mai ieșim, având ca și consecință imediată o depopulare masivă a întregii regiuni, prin migrarea forței de muncă active.
Doar nevoia ne-a adus aici pe toţi pentru că fiecare am încercat să dezvoltăm proiecte şi am sperat în capacitatea administrativă a statului să rezolve aceste probleme. Avem o experienţă cu toţii în a scrie proiecte, dar nu avem o voce comună. Ne-a ajuns cuţitul la os.” a declarat edilul botoșănean.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024