Primarul în bancă în prima zi de şcoală la Economic – FOTO&VIDEO
La manifestaţiile organizate odată cu deschiderea noului an şcolar, alături de şefa educaţiei botoşănene, Mihaela Huncă, a efectuat un periplu al unităţilor şcolare din municipiu şi primarul Ovidiu Portariuc.
Prima oprire a fost Liceul Economic, unitate frecventată şi de Ovidiu Portariuc în urmă cu 17 ani de zile pe când actualul primar era elev. Edilul a povestit că a fost încercat de un puternic sentiment de emoţie la momentul în care a păşit poarta liceului său, lucru pe care l-a dezvăluit şi elevilor, profesorilor şi părinţilor prezenţi la careul din curtea şcolii. „Mă încearcă o oarecare emoţie ca după aproximativ 17 ani să mă întorc aici unde am fost elev şi chiar m-am uitat în timp ce veneam spre dv., am ţinut să mă opresc aici în clasa mea de la parter să îmi amintesc de anii în care am învăţat la acest liceu şi poate că aş fi rămas o oră aici alături de dv. la unele din orele pe care le aveţi astăzi”, le-a spus Ovidiu Portariuc celor prezenţi la careu. După ce le-a ţinut discursul de deschidere a anului şcolar, şeful Primăriei a intrat totuşi în clasa unde a învăţat timp de patru ani de zile şi a luat loc în banca în care a petrecut anii adolescenţei. Imediat după ce a luat loc în bancă, cuprins cel mai probabil de nostalgie pentru unii din cei mai frumoşi ani din adolescenţa sa, primarului i-a venit ideea de a organiza, peste trei ani de zile, întâlnirea de 20 de ani cu foştii săi colegi, mare parte dintre aceştia fiind încă în Botoşani.
După vizita de la Liceul Economic, Ovidiu Portariuc s-a oprit la Şcoala Generală nr. 7 din municipiu unde a discutat cu elevii, s-a salutat cu cunoscuţi şi i-a admirat pe boboceii din clasa I, iar ulterior s-a deplasat a Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi unde de asemenea a ţinut un scurt discurs.