Asta după ce,
consilierii locali PNL au cerut retragerea proiectului de hotărâre privind alocarea financiară pentru organizarea acestui eveniment, în ședința ordinară de luni, 22 decembrie.
”
Vom avea revelion în stradă în acest an. După ce am văzut decizia Consiliului Local de ieri, până azi dimineață am discutat cu colegii și am găsit o soluție. Cred că e nevoie să facem noi un pas în primul rând, să dăm un exemplu, chiar dacă sunt foarte puțini bani. Încercăm ca până de revelion să strângem banii necesari pentru a avea un altfel de revelion”, a spus primarul.
Un altfel de revelion înseamnă muzică mixată de un DJ pe o scenă amplasată în Piața Revoluției pe care vor urca și trupe locale. De asemenea vor exista și artificii la momentul intrării în anul 2015.
”Ne mai trebuie aproximativ 20.000 de lei, eu am hotărât azi să-mi donez salariul pe luna decembrie, am discutat și cu d-nii viceprimarii, voi cere și consilierilor locali să-și doneze indemnizația pe luna decembrie și așa strângem 20.000 de lei. Salariul meu este de 3.200 de lei, am virat și din partea firmei la care sunt acționar 2.000 de lei”, a adăugat
Ovidiu Portariuc.
Edilul șef a declarat că numai din indemnizația consilierilor locali care este de aproximativ 600 de lei pe lună s-ar strânge o sumă de 12.000 de lei, la care s-ar adăuga salariile șefilor din Primărie.
”Nu este o obligație, este un gest pentru a ne învăța să ne gândim și la alții. Important e să fim cu toții acolo, prefer decât să fac un concediu de 3.000 de lei, patru zile în Austria, prefer să fiu aici alături de botoșăneni în seara de revelion, cu siguranță voi fi”, a încheiat primarul.
Ovidiu Portariuc a ieșit în stradă și la precedentul revelion.
(G.E.)
CITEȘTE:
Portariuc îi plânge pe bătrânii săraci pe Facebook: Și-ar fi cumpărat medicamente, alimente