Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, aflat în arest la domiciliu, le cere scuze ieşenilor, într-o scrisoare deschisă, pentru situaţia creată în ultimele zile, precizând că nu este un laş, că are frică de Dumnezeu şi că alături de echipa sa va duce la bun sfârşit proiectele municipiului până în 2016, potrivit Ziarului de Iași.
Iată mai jos scrisoarea lui Gheorghe Nichita în variantă integrală:
”Dragii mei,
Înainte de toate, vă rog să primiţi scuzele mele sincere. Acolo, în adâncul sufletului vostru, vă rog să înţelegeţi părerile de rău ale omului Gheorghe Nichita. Regret enorm situaţia creată în ultimele zile din cauza căreia comunitatea ieşeană a fost ţinta unui asediu mediatic nemeritat.
În aceste zile, vă rog să vă gândiţi la mine şi altfel decât la primarul care dirijează şantiere, care elaborează proiecte ample de infrastructură, care sprijină prin investiţii masive învăţământul ieşean. Vă rog să vă gândiţi la omul Gheorghe Nichita, la tatăl Gheorghe Nichita, la vecinul Gheorghe Nichita.
Cred că aceşti doisprezece ani de când vă reprezint ca primar n-au fost vorbe în vânt. Au fost ani şi ani în care, împreună cu voi toţi, am aşezat cărămidă peste cărămidă şi am făcut acest oraş modern, mai civilizat, mai prosper. Iaşul se află în plin proces de reconstrucţie, de finalizare a unor proiecte foarte importante de infrastructură. E singura realitate care poate vorbi obiectiv despre mine şi despre echipa de la Primăria Municipiului Iaşi. De aceea, vreau să vă asigur că oraşul este funcţional şi că fiecare membru al echipei pe care am construit-o duce mai departe proiectele pe care ni le-am asumat.
Nu sunt un om perfect. Acum, în această situaţie, o ştiu mai bine ca oricine. Am avut mare încredere în oameni şi nu mă aşteptam ca cei pe care-i iubeam să profite de sinceritatea sentimentelor mele. Nu mă aşteptam ca aceştia să nu conştientizeze că fiecare lovitură pe care credeau că mi-o dau mie, de fapt o aplicau comunităţii al cărei reprezentant sunt. Însă, ajungă-i zilei răutatea ei!
Nu am fost niciodată un laş. Nu voi fi nici acum. Imediat ce situaţia juridică mi-o va permite, voi ieşi în faţa dumneavoastră şi vă voi vorbi deschis şi transparent, aşa cum am făcut-o întotdeauna. Mă voi supune, fără ezitare, judecăţii instituţionale. Sunt un om cu frică de Dumnezeu. În final, El va fi cel care mă va judeca cu adevărat.
De doisprezece ani, toate mesajele pe care vi le adresez poartă în dreptul numelui meu titulatura de Primar al Municipiului Iaşi. Nu e o simplă semnătură. Este însăşi raţiunea pentru care am muncit în toţi aceşti doisprezece ani: să vă fiu alături, să vă ascult şi să vă înţeleg, să construiesc, împreună cu dumneavoastră, acest oraş care ne este casă şi familie tuturor, Iaşul.
Cu atât mai mare este regretul că din cauza unor probleme personale imaginea Iaşului are azi de suferit. Motivaţia mea publică este, acum, ca proiectele importante ale comunităţii noastre să fie duse la bun sfârşit până în 2016. Este o datorie de onoare, o obligaţia asumată de mine şi de echipa mea de care o să ne ţinem de cuvânt.
Iată de ce pot semna această scrisoare astfel: Gheorghe Nichita, primarul Municipiului Iaşi"
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024